Economice

733 de cazuri noi de COVID-19, peste 44.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Dintre cele 733 de cazuri noi, 9 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.797.706 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.719 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Potrivit GCS, 1.723.945 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. La nivel naţional, au fost prelucrate 10.926.104 de teste RT-PCR şi 5.731.702 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.859 de teste RT-PCR (4.842 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.017 la cerere) şi 32.192 teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 202 persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19.

Un număr de 64 de decese – 29 de bărbaţi şi 35 de femei – la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care opt anterioare intervalului de referinţă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Persoanele decedate erau internate în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi din Bucureşti. Au fost raportate opt decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău, Gorj, înregistrate în lunile octombrie şi noiembrie.

 

The post 733 de cazuri noi de COVID-19, peste 44.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code