NEWSNET

Economice

Acțiunie One United Properties şi TTS vor fi incluse în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente

ONE şi TTS vor intra în componenţa indicilor începând cu 20 decembrie 2021.

„România îşi consolidează astfel ponderea în indicii FTSE Russell, având şapte companii prezente în toţi indicii furnizorului global: Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom, TeraPlast, One United Properties, Bittnet Group şi TTS (Transport Trade Services)”, se precizează în anunţul citat.

One United Properties este cea mai mare companie imobiliară românească listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acţiunile companiei au debutat la BVB în data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru noi investiţii imobiliare. Începând cu data de 20 septembrie 2021, acţiunile ONE sunt incluse în indicele BET, acesta urmărind evoluţia celor mai lichide 19 companii listate la Bursa de Valori Bucureşti.

TTS deţine cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 481 unităţi fluviale cu o capacitate de aproape 800.000 tone, 8 macarale plutitoare, precum şi propriile terminale portuare în Constanţa şi în 7 porturi fluviale dunărene. Pe tipuri de produse, activitatea este divizată în: Minerale (care asigură operaţiuni logistice pentru materii prime şi produse finite ale industriilor metalurgice şi echipamente), Agri (care se ocupă exclusiv de logistica mărfurilor agricole (cereale, seminţe, uleiuri vegetale), Chimice (care se ocupă de logistica îngrăşămintelor şi a materiei prime pentru producţia de îngrăşăminte).

Acţiunile companiei TTS au intrat la tranzacţionare la bursă în 14 iunie 2021 în urma unei oferte publice iniţiale secundare prin care acţionarii societăţii au vândut 50% din acţiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). Compania are o capitalizare bursieră de 609 milioane lei (123 milioane de euro).

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia a devenit efectivă începând cu septembrie 2020.

Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minimum 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

Promovarea României de către FTSE Russell în rândul Pieţelor Emergente a deschis pentru piaţa de capital calea către un univers investiţional mult mai larg, iar odată cu creşterea numărului de investitori, este mai mare şi cererea pentru activele româneşti, care se va traduce şi printr-o evaluare mai bună a companiilor listate şi, deci, printr-o creştere a capitalizării pieţei locale.

The post Acțiunie One United Properties şi TTS vor fi incluse în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code