Economice

Afacerile Integrisoft Solutions, producător de aplicații software pentru administrația publică, au urcat cu 39% în 2021

Rezultatul s-a datorat unei creșteri a numărului de instituții și de utilizatori care au implementat soluțiile digitale integrate Avansis (17.000 de conturi înrolate), dezvoltate de companie, trend care continuă și în acest an.

O parte semnificativă din veniturile obținute în 2021 de Integrisoft Solutions a fost generată de aplicațiile de digitalizare lansate în perioada pandemiei, cu scopul de a facilita relația dintre instituții și contribuabili, precum Avansis Online – o platformă care permite cetățenilor accesul facil la serviciile disponibile până acum doar la ghişeu și Avansis Mobile – aplicaţie mobilă care facilitează interacţiunea cetăţenilor cu instituţiile publice.

Astfel, în 2021, compania a implementat aproximativ 20 de proiecte Avansis Online și 15 proiecte Avansis Mobile în cadrul instituțiilor de administrație publică din țară, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la peste 3,5 milioane de lei.

„Prin soluțiile Avansis Online și Mobile, cetățenii pot consulta situația privind taxele și impozitele (vizualizare plăți efectuate, declarații etc.), pot depune online acte, își pot elibera documentele electronice (certificat fiscal, decizii de impunere, certificate de urbanism, autorizări de construire etc.) și pot comunica online cu funcționarii publici. Aceste platforme de servicii online și mobile oferă cetățenilor un instrument ușor accesibil de la distanță, eliminând astfel timpul alocat cozilor la ghișeu și proceselor birocratice complicate, în beneficiul societății „, afirmă Simona Ilie, Director de Dezvoltare al Integrisoft Solutions.

Una dintre reușitele importante ale companiei în 2021 a fost finalizarea proiectului de digitalizare a Primăriei Municipiului Călărași, câștigat de Integrisoft în 2019, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA). Valoarea totală a proiectului a fost de peste 2,9 mil. lei. În urma implementării soluțiilor digitale în cadrul Primăriei Călărași, instituția a primit Premiul de Excelență în Digitalizare la Gala AMR 2021. În ultimii doi ani, Integrisoft Solutions a implementat mai multe proiecte de digitalizare finanțate din fonduri europene, având o contribuție majoră la debirocratizarea sistemului administrativ pentru cetățenii din mai multe orașe și municipii.

„Evoluția pozitivă a Integrisoft în 2021 ne demonstrează faptul că tot mai multe instituții înteleg și acceptă procesul de transformare digitală și suntem onorați să le putem furniza soluții integrate și personalizate pentru eficientizarea activității și a oferi publicului servicii rapide și de calitate. Referitor la planurile pentru 2022, ne vom folosi know how-ul acumulat pentru dezvoltarea unui nou produs – CARES, software și aplicație care acoperă complet activitățile de resurse umane și salarizare, soluție ce poate fi implementată atât în administrația publică locală/centrală, cât și în mediul privat. În prezent, soluția CARES este implementată la aproximativ 50 clienți, administrând peste 5.500 de angajați. De asemenea, suntem singurii de pe piață care dețin soluții integrate cu bază unică de date ce poate acoperi toate departamentele unei instituții publice, ceea ce ne califică pentru implementarea Cloud-ului Guvernamental. Este vorba despre sistemul integrat modular Avansis, care folosește cea mai nouă tehnologie”, declară Cristian Trestianu, CEO Integrisoft Solutions.

Odată cu acomodarea cetăţenilor cu platformele online de relaționare cu instituțiile publice, interesul pentru alternativele digitale este în creștere. O treime din municipii și 5 primării de sector din București folosesc module Avansis. Modulele sistemului integrat Avansis sunt

folosite de peste 6000 de utilizatori din peste 400 de instituții și gestionează 25% din obligațiile de plată ale contribuabililor la nivel național.

Pentru 2022, Integrisoft estimează o creștere de 15% a cifrei de afaceri. Compania operează cu două sedii în Bucureşti şi Târgu-Jiu, având peste 130 de angajaţi.

Integrisoft Solutions este cel mai mare producător de aplicații software pentru administrația publică locală, cu peste 600 de implementări în 400 de instituții, 6000 de utilizatori și singurul furnizor de servicii și soluții integrate din România. Sistemul integrat AVANSIS dezvoltat de Integrisoft este utilizat în peste 40% din orașe și în peste 33% din orașele municipii reședinte de județ. Grupul Integrisoft aduce împreună know how-ul și cele mai bune practici din diverse sectoare pentru a soluționa provocările de business din domeniile sofware development, internet și mobile, în cel mai inovator și cuprinzător mod.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code