Economice

AFM va finanța în 2022 cu 500 de milioane de lei construirea de piste pentru biciclete

„În continuare vom finanţa piste de biciclete. Astăzi s-au aprobat condiţiile tehnice pentru aceste piste de biciclete. Ele reprezintă o noutate în România, chiar dacă sunt câteva localităţi unde se mai găsesc piste de biciclete. Condiţiile tehnice, standardele sunt aprobate de Guvern în momentul de faţă. Există o finanţare substanţială în PNRR, o finanţare gestionată de Ministerul Dezvoltării. Pentru că, în procesul de negociere în PNRR, UNDMR a susţinut importanţa acestor piste de biciclete, fondurile practic au fost cedate de Ministerul Mediului, Ministerului Dezvoltării pentru a asigura componenta verde şi în Ministerul Dezvoltării şi a echilibra aceste elemente de verde şi de digital la nivel de PNRR şi la nivel de programe majore”, a explicat ministrul la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că „din Ministerul Dezvoltării vom beneficia pentru Apele Române de piste de biciclete construite pe digurile de apărare lângă râuri, lângă pârâuri, astfel încât acestea să poată să devină artere de circulaţie principale între localităţi, dacă se doreşte.”

„Din AFM ne vom concentra pe piste de biciclete în interiorul localităţilor, piste de biciclete care pot face conexiunea la arterele principale, la artera principală de exemplu pe care şi-a asumat-o şi România să o contruiască în PNRR, Eurovelo, de exemplu”, a mai spus Barna Tanczos.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că „vom avea o campanie de educare şi de conştientizare pe gestionarea deşeurilor, o campanie finanţată cu 10 milioane de lei licitaţie în desfăşurare la Ministerul Mediului.”

„Sperăm că în câteva săptămâni să avem deja un contract semnat pentru acest lucru. Alături sau în paralel cu campania „Curăţăm România” vom avea şi o campanie derulată în 2022 pe educare şi conştientizare. Dincolo de amenzi, dincolo de controalele Gărzii de Mediu, avem nevoie de mesaje de educare de conştientizarea acestei probleme la nivelul cetăţenilor. În ceea ce priveşte iluminatul public stradal, finanţăm anul acesta cu 1 miliard de lei, eficienţa energetică a clădirilor publice cu 2,8 miliarde de lei şi staţiile de încărcare auto cu 1 miliard de lei”, a adăugat ministrul Mediului.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code