Economice

AIEA își va tripla personalul detașat la centralele nucleare din Ucraina

Organismul ONU „va fi, în curând, desfăşurat în mod permanent în toate centralele din Ucraina, inclusiv la Cernobîl”, potrivit unui comunicat de presă publicat vineri seară.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, se va deplasa în Ucraina săptămâna viitoare pentru a lansa noul dispozitiv.

Dacă de la începutul războiului au avut loc misiuni specifice, această decizie „marchează o creştere considerabilă”, subliniază AIEA. Până acum a primit personal din partea AIEA doar centrala nucleară Zaporojie, aproape de linia frontului şi în mod regulat ţintă a bombardamentelor.”Până la patru persoane” se află acolo din septembrie, conform organismului ONU cu sediul la Viena.

De acum înainte, „aproximativ 11 până la 12 experţi vor fi prezenţi în orice moment” în Ucraina pentru „monitorizarea situaţiei, examinarea echipamentelor” sau chiar pentru „a oferi asistenţă tehnică”, conform AIEA.

Premierul ucrainean Denis Şmigal anunţase în decembrie, după o întâlnire cu Rafael Grossi, organizarea de misiuni menite să securizeze cele cinci centrale ale ţării, fără a da detalii despre dimensiunea misiunilor sau calendarul desfăşurării acestora.

În afară de Zaporojie, inspectori AIEA vor fi dislocaţi la Rivne, Hmelniţki, Pivdenukrainsk şi Cernobîl.

Directorul general al AIEA se va întâlni şi cu înalţi oficiali ucraineni în timpul vizitei sale, ca parte a eforturilor de a crea o „zonă de protecţie” în jurul uzinei Zaporojie. În ultimele luni, Rafael Grossi a desfăşurat consultări cu autorităţile de la Kiev şi Moscova, fără succes până acum.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code