Economice

Alegeri Ungaria – Partidul lui Orban, la 53%, după numărarea a 77% din voturi – rezultate preliminare

Alegeri Ungaria – Premierul ungar Viktor Orban a revendicat duminică seară „o victorie excepţională” după succesul său la alegerile legislative care îi deschide calea către un al patrulea mandat la rând în fruntea ţării, al cincilea din carieră, notează AFP citat de Agerpres.

Update – Situaţia după numărarea a peste 95 la sută din voturi:

Fidesz-KDNP: 53,25%
Opoziția unită: 34,85%
Patria Noastră: 6,24%.

Mandate în Parlament:

Fidesz-KDNP: 135
Opoziția unită: 56
Patria Noastră: 7
MNOO (minoritatea germană): 1.

„Dragi prieteni, am obţinut o victorie excepţională – o victorie atât de mare încât probabil se poate vedea de pe Lună şi, în orice caz, cu siguranţă de la Bruxelles”, a declarat liderul suveranist care întreţine o relaţie conflictuală cu Uniunea Europeană, într-un scurt discurs după publicarea rezultatelor oficiale parţiale în Ungaria.

Potrivit Biroului electoral naţional, Alianţa Fidesz-KDNP (partidul FIDESZ este condus de Viktor Orban) a câştigat 54,24% din voturi după numărarea a 77% din buletinele de vot, faţă de 33,92% pentru opoziţie, scrie Agerpres.

Ce spunea Viktor Orban înainte de alegeri – Miza alegerilor din 3 aprilie, cea mai mare din ultimii 30 de ani

Niciun scrutin din ultimii 30 de ani nu a avut o miză atât de mare precum alegerile parlamentare din 3 aprilie, a declarat vineri, 1 aprilie 2022, premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat postului public de radio, transmite MTI.

”Problema războiului sau a păcii este centrală pentru viitorul ţării. Trebuie să împiedicăm atragerea Ungariei în război. Acesta nu este războiul nostru”, a spus Orban, referindu-se la agresiunea militară lansată în 24 februarie de Rusia împotriva Ucrainei.

El a adăugat că alegătorii ar trebui să ”simtă gravitatea situaţiei, să vadă teroarea războiului şi posibilele efecte asupra Ungariei”. ”Să ne apărăm patria, să protejăm Ungaria şi să votăm pentru pace”, a subliniat şeful executivului ungar.

Războiul din Ucraina ”nu este războiul nostru; aici nu putem câştiga, dar putem pierde totul. Întrebarea este dacă economia funcţionează sau nu. Condamnăm atacul rusesc, dar nu îi putem ajuta pe ucraineni dacă în acelaşi timp ne distrugem pe noi înşine”, a continuat Viktor Orban.

Potrivit acestuia, spre deosebire de Ungaria alte ţări au capacităţi de transport şi de stocare care le permit să se descurce fără gazul sau petrolul din Rusia. ”Ungaria nu va avea deloc energie dacă sunt tăiate livrările din Rusia”, în absenţa cărora economia ungară nu poate funcţiona.

Orban a acuzat opoziţia politică ungară că a încheiat ”propriul acord secret”, conform căruia dacă ea ar câştiga scrutinul de duminică, atunci ”ar porni spre Ucraina transporturi de arme şi ar fi tăiate gazul şi petrolul dinspre Rusia, ceea ce ar distruge Ungaria”. ”Acest lucru este riscant şi periculos: aripa stângă se joacă cu focul”, a avertizat premierul ungar.

În opinia sa, Europa se confruntă cu ”o criză economică gravă şi profundă ale cărei cauze sunt mai adânci decât războiul ruso-ucrainean”, economia europeană având probleme legate de competitivitatea sa.

Referitor la referendumul care va avea loc tot duminică, el a spus că acesta ”va decide viitorul copiilor” ungari. ”Ungaria îşi poate proteja copiii şi împiedica preluarea controlului de ‘nebunia de gen’ dacă spunem clar la referendum un lucru simplu: tatăl este un bărbat, mama este o femeie şi toată lumea trebuie să ne lase copiii în pace”, a accentuat Viktor Orban.

”În acest fel ne putem proteja copiii şi dreptul părinţilor de a decide cu privire la educaţia sexuală (a copiilor lor)”, a încheiat şeful executivului ungar.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code