Economice

Antreprenori la Bursă: Simtel Team intră pe piața roboților industriali și mizează pe o capitalizare de 1 miliard de lei în următorii cinci ani VIDEO

Simtel Team, companie de inginerie și tehnologie, înființată în anul 2010 de trei antreprenori, Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău  și listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul SMTL, pregătește pentru finalul acestui an- începutul următorului intrarea pe un nou segment de piață, după ce a achiziționat, în luna aprilie a acestui an, un pachet de 51% dintre acțiunile companiei de IT Advanced Robotics.

„Advanced Robotics o să fie o poveste foarte interesantă. Va fi o companie cu impact major la nivel internațional pentru că am luat o companie care are deja tehnologie matură. Nu cred că ne trebuie mai mult de 7-8 luni, adică până la finalul anului, să scoatem niște produse extrem de căutate care vor aduce schimbări pe piața de logistică și de mobilitate.Produsele sunt din zona de picking, roboți industriali care iau un lucru din punctul A în punctul B fără trasee stabilite, autonomi, cu inteligență artificială, care găsesc singuri drumul și care pot îndeplini nevoi specifice legate de siguranță, de protecție, de fiabilitate în timp. Am schițat deja un plan de business matur, pe cinci ani, cu puncte importante în următoarele opt luni”, a declarat Iulian Nedea, CEO Simtel Team, în cadrul unui podcast realizat de Victor Stănilă, avocat specializat pe piața de capital.

Nedea și-a propus pentru următorii cinci ani, până în 2027, ca Simtel să ajungă la o capitalizare de cel puțin 1 miliard de lei și nu exclude ieșirea pe piața externă cu serviciile oferite de, după ce își vor atinge potențialul pe plan local.

„Ne gândim să fim în continuare lider în ceea ce înseamnă  eficientizarea consumului de energie prin construcția de centrale fotovoltaice în zona de retail, spații logistice și de producție. Iar când simțim că atingem potențialul în România, cred că este un lucru bun să ieșim peste granițe. (…) Facem deja pași în sensul acesta de a aborda și piețe din afară”, a mai spus Nedea care va rămâne cel puțin decomdată în poziția de CEO. Totodată, antreprenorul plănuiește să rămână cu cel puțin 15% dintre acțiunile companiei chiar și după majorările de capital care vor urma. În momentul de față, omul de afaceri deține 26,22% din acțiuni.

În ceea ce privește planurile legate de listarea companiei pe piața principală a BVB, Nedea spune că se uită cu atenție la contextul pieței și va face această mișcare când ” timingul este bun” . „Acum oamenii se uită către contextul geo-politic, la creșterea prețurilor, inflația de peste 10%”, precizează managerul care nu a operat schimbări în bugetul de venituri și cheltuieli ale companiei urmare a contextului macroeconomic.

„Anul acesta nu avem o schimbare în planul de business. Ar trebui să ne atingem cifrele pentru că avem contracte semnate mai mult decât am calculat că ar fi nevoie pentru a ne atinge țintele. Nu ar trebui să avem surprize. Analizăm  când este cea mai bună perioadă pentru a merge pe piața principală. Mai sunt lucruri de pus la punct, deși din punct de vedere al capitalizării suntem cum nu se poate mai bine”, mai sune Nedea a cărui compania are în momentul de față o capitalizare bursieră de 166,8 milioane de lei.

Simtel Team este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 iulie 2021, iar în prezent compania are o capitalizare de piaţă de peste 160 milioane de lei. Începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile SMTL sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru piaţa AeRO.

Compania a raportat pentru 2021 venituri din exploatare de 58,7 milioane de lei, în creștere cu 40% față de 2020 și  un profit net de 6,1 milioane de lei – creștere de 55% comparativ cu 2020.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code