Economice

Anunț în premieră pentru șoferii din România. Cu cât s-a scumpit defapt RCA și ce firme vând cel mai ieftin, după falimentul City Insurance

Prima medie plătită în România pentru o asigurare RCA a crescut cu aproximativ 40-45% față de perioada ce a precedat falimentul City Insurance , arată datele de vânzări consultate de Economica. Procentul este semnificativ mai mic decât cele avansate în scenariile cele mai pesimiste lansate pe piață în ultimele luni, însă trebuie subliniat că el reprezintă o medie. Cu alte cuvinte, există categorii de șoferi și vehicule (cum ar fi tinerii sub 30 de ani, automobilele cu motoare mari, de peste 2 litri sau camioanele de peste 16 tone) unde prețurile s-au dublat sau chiar s-au triplat.

Totuși, media relevă o creștere acceptabilă, mai ales că ne raportăm la o piață care era dominată de o firmă ce vindea la prețuri dovedite ca nesustenabile chiar prin falimentul său. Aceasta mai ales în condițiile în care grosul asigurărilor vizează șoferi cu vârsta între 35 și 65 de ani, cu vehicule cu capacități cilindrice sub 1,8 litri, adică acele categorii unde creșterile au fost și sub medie, conform datelor noastre.

Concret, în ianuarie 2022, arată datele de vânzări consultate de Economica, prețul mediu pentru RCA a fost undeva între 1.050 și 1.100 de lei pe an. Menționăm că prima medie a fost calculată inclusiv prin anualizarea polițelor vândute pe perioade mai scurte de un an. La jumătatea anului 2021, deci în perioada imediat premegătoare momentului în care City Insurance și-a pierdut licența, aveam, conform calculelor noastre făcute pe datele ASF, o primă medie de circa 640 de lei.

Un trend sesizat de Economica încă din toamna anului trecut se confirmă: Jucători mari, care înghețaseră vânzările de RCA, au revenit cu cote importante. Plus surpriza din decembrie: o firmă nou intrată  a ajuns deja la 5% din piață, mult peste nume mari, deși se ferește de orașele  cu multe mașini

Așa cum era de așteptat, supremația City Insurance în topul celor mai mari vânzări de RCA a fost preluată de către Euroins, principalul concurent dintotdeauna. Dacă aceasta nu a fost o surpriză, ceea ce s-a întâmplat de la locul al doilea în jos aduce o doză importantă de noutate.

Cifrele de vânzări din luna ianuarie confirmă un trend sesizat de Economica încă din prima lună întreagă de după prăbușirea City, adică noiembrie 2021: pe fondul creșterii prețurilor până la niveluri care permit obținerea de profit, nume importante din piață au revenit în zona RCA.

În ianuarie 2022, arată datele noastre, clasamentul vânzărilor (similar cu cel al prețurilor, în condițiile în care RCA este o asigurare vândută aproape exclusiv pentru prețul cel mai mic) arată la fel ca în precedente trei luni. Euroins controlează circa 40% din piață, urmată de Allianz Țiriac și Groupama, cu cote în jur de 15%, Grawe (în creștere surprizător de mare pentru dimensiunile sale) cu circa 10% și Asirom cu 7-8%. O surpriză o constituie intrarea puternică a Axeria, care în doar două luni a ajuns deja la circa 5% la nivel național, având însă zone (în principal, orașe mici) unde se află chiar pe prima poziție la vânzări.

Economica a apreciat corect și evoluția Axeria, într-un material în care prezentam în premieră toate detaliile în legătură cu lansarea firmei care continuă practic ce începuse Watford, având același acționariat și aceiași parteneri locali. 

Nu în ultimul rând, este așteptată intrarea statului pe piață, printr-o firmă de asigurări ce urmează să fie înființată sun umbrela CEC Bank. Chiar dacă la început nu se prefigurează că societatea va avea o activitate foarte intensă pe RCA, intrarea ei ar trebui, totuți să sporească nivelul de competiție de pe piață.

AICI toate detaliile despre cum și când îți vei putea cumpăra asigurare pentru mașină și locuință direct de la stat

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code