Economice

Atacul de la Odesa arată că exportul de cereale prin porturi nu va fi uşor – consilier prezidenţial ucrainean

Ucraina ar putea câştiga 10 miliarde de dolari prin vânzarea a 20 de milioane de tone de cereale din silozuri şi a 40 de milioane de tone de cereale din noua recoltă, a afirmat consilierul prezidenţial Oleh Ustenko. Recolta va avea în total 60 de milioane de tone, dintre care 20 de milioane sunt pentru consum intern, a spus el.

„Dacă porturile ar fi deblocate acum şi am spune că trebuie să mutăm 60 de milioane de tone de cereale, atunci am transporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni”, a declarat consilierul prezidenţial.

„Dar, ţinând cont de modul în care se deschid ele acum şi de ce face Rusia în Marea Neagră, prin atacurile de ieri, lucrurile cu siguranţă nu vor funcţiona aşa”, a adăugat el, precizând că Ucraina va avea nevoie între 20 şi 24 de luni să exporte un astfel de volum de cereale dacă porturile nu funcţionează corespunzător.

Rachete ruseşti au lovit portul Odesa sâmbătă, la o zi după ce Rusia şi Ucraina, cu medierea ONU şi a Turciei, au semnat un acord pentru redeschiderea porturilor de la Marea Neagră şi pentru reluarea exporturile de cereale.

Ministerul rus al Apărării a transmis duminică, potrivit agenţiilor de presă de la Moscova, că forţele sale au distrus în portul Odesa o navă de război ucraineană şi un depozit de rachete anti-navă Harpoon furnizate de SUA.

Acordul de vineri ar urma să permite acoperirea deficitului global de alimente cauzat de război.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code