NEWSNET

Economice

Atos va oferi clienților laptopuri recondiționate, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon

Circular Computing recondiționează laptopuri HP, Dell și Lenovo la scară largă, echipamentele devenind astfel la fel sau chiar mai bune decât cele noi. Compania poate garanta o calitate constantă pentru același model de laptop în volume mari, fiecare produs trecând printr-un proces complex de recondiționare la standarde înalte, care durează
peste cinci ore.

Atos a demarat același program în cadrul propriei organizații în eforturile de a reduce emisiile globale de carbon aflate sub controlul și influența sa cu 50% până în 2025.

Ulterior, Atos a decis să extindă programul către clienții săi, completându-și astfel portofoliul de soluții și servicii de decarbonizare.

La începutul acestui an, Circular Computing, care se aliniază la obiectivele Atos de a-și sprijini clienții cu soluții și servicii pentru reducerea amprentei de carbon, a fost selectată în Scaler , acceleratorul de startup-uri al Atos. În prezent, peste 50% dintre membrii Scaler susțin misiunea Atos de transformare digitală decarbonizată.

„Facilitățile de producție, alături de valorile comune și cultura inovatoare fac din Circular Computing partenerul perfect pentru dezvoltarea segmentului nostru amplu de sustenabilitate, parte a ambiției noastre de a atinge un nivel Net Zero al emisiilor de carbon și a portofoliului nostru de clienți Net Zero. Acest parteneriat va oferi reduceri
tangibile de costuri nu doar pentru Atos, ci și pentru planetă și clienții noștri”, a declarat Jason Warren, VP Head of NetZero Portfolio în cadrul Atos.

„Suntem mândri să colaborăm cu Atos pentru a-i ajuta să-și îndeplinească planurile Net Zero în următorii ani. Industria IT încearcă de ani de zile să ofere un produs folosit recondiționat, dar consumatorii au nevoie de asigurări și consecvență pe care pur și simplu nu le obții de la un produs recondiționat. Am înființat Circular Computing pentru a aduce același nivel de calitate comparativ cu un produs nou, iar în acest fel putem furniza tuturor
clienților noștri cel mai durabil laptop de pe planetă fără a face vreun compromis asupra performanței tehnice, aspectului fizic sau a garanției”, a declarat Rod Neale, fondator Circular Computing.

Atos este lider global în transformare digitală, având peste 105.000 de angajați și venituri anuale de peste 11 miliarde de euro. Compania ocupă prima poziție la nivel european în domeniile securității cibernetice, cloud și performance computing. Grupul oferă soluții personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de țări.

The post Atos va oferi clienților laptopuri recondiționate, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code