Economice

Autostrada Buzău – Focșani: UMB, necontestat pe loturile 2 și 3. Contractele pot fi semnate în 2023

Grupul UMB a fost desemnat din nou câștigător pe loturile 2 și 3 din Autostrada Buzău – Focșani (A7) în data de 12 decembrie, după care a început să curgă termenul de 10 zile pentru depunerea contestațiilor.

Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA).

Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA).

Construcția ambelor tronsoane, finanțată prin PNRR, va dura 26 de luni (2025).

Pentru tronsonul 2 contractul include construcția a 12 poduri printre care se numără Podul peste râul Râmnic și peste DN22.

Pentru tronsonul 3 este prevăzută în contract inclusiv construcție a 18 poduri și a unui pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R și peste râul Râmna.

Toate cele 4 tronsoane ale Autostrăzii Buzău – Focșani, câștigate de UMB, vor avea o lungime însumată de 82,44 km și vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova.

UMB, cel mai puternic constructor român de drumuri, ar putea construi toată Autostrada Moldovei de la Buzău la Pașcani (10 loturi). UMB a fost desemnat câștigător luna aceasta pe ultimele trei loturi, de la Bacău la Pașcani. Rămâne de văzut dacă vor exista contestații și când vor fi semnate și ultimele contracte.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 47 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code