Economice

Azerii de la SOCAR ar putea cumpăra compania sârbă NIS, operatorul benzinăriilor Gazprom din România

Atât SOCAR cât și NIS sunt prezente și pe piața din România. SOCAR operează o rețea de 67 de benzinării în România, fiind al cincilea lanț de distribuție de carburanți ca mărime, după Petrom, Romptrol, Lukoil și Mol. NIS este prezentă în România prin două tipuri de business. Operează rețeaua de 19 benzinării Gazprom de la noi din țară și are și un portofoliu de şase perimetre de explorare/exploatare de petrol şi gaze pe teritoriul României, aflate încă în faza de explorare.

Potrivit site-ului site-ul Demostat.rs, citat de Euractiv, guvernul sârb nu va naționaliza NIS pentru a recâștiga controlul asupra companiei, pentru că acest lucru ar însemna stricarea relațiilor diplomatice cu Moscova și privarea consumatorilor din Serbia de gazele rusești. La fel, Serbia ar putea cumpăra un pachet de acțiuni NIS de la Gazprom Neft (brațul petrolier al Gazprom), opțiune care însă ar necesita fonduri uriașe pe care guvernul nu și le poate permite, deoarece încearcă să reducă din cheltuielile bugetare.

Așadar, potrivit sursei citate, dacă rușii ar dori să vândă, mai bună opțiune pentru guvernul sârb ar fi să apară o companie străină să cumpere un pachet de control de la Gazprom Neft. Iar Azerbaidjanul și Rusia au relații diplomatice bune și SOCAR a colaborat fructuos cu companiile rusești de petrol și gaze.

O preluare a NIS de către SOCAR ar fi, de asemenea, „potrivită” pentru țările occidentale din două motive. „În primul rând, Occidentul ar putea-o prezenta ca o victorie în campania care urmărește să provoace cât mai multe daune economice Moscovei din cauza atacului său asupra Ucrainei, iar în al doilea rând, Azerbaidjanul are legături bune atât cu Washingtonul , cât și cu Moscova. Asta înseamnă că NIS ar fi deținută de o companie dintr-o țară care este un aliat al SUA”, scrie site-ul sârb citat de Euractiv.

Gazprom a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al NIS în anul 2009, pentru 400 de milioane de dolari. Cu această ocazie, Gazprom a devenit proprietarul a două rafinării în Serbia, la Pancevo şi Novi Sad. De atunci, NIS s-a dezvoltat, inclusiv la nivel regional, pe zona de retail, cu brandul de benzinării Gazprom.

“Gazprom Neft este principalul investitor în sectorul energetic din Serbia. A investit până acum 3 miliarde de dolari în subsidiara sa NIS şi intenţionează să investească încă 1,4 miliarde până în 2025”, a declarat în primăvara lui 2019 președintele rus Vladimir Putin, care a mai spus despre NIS că este cel mai mare plătitor de taxe din Serbia și “una dintre cele mari companii de petrol şi gaze din Estul Europei”.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code