Economice

Băncile din Europa au finanţat extinderea producţiei de petrol şi gaze, în pofida avertismentelor IEA

Anul trecut, 25 din cele mai mari bănci din regiune au furnizat împreună 55 miliarde de dolari companiilor energetice care intenţionau să-şi extindă producţia de petrol şi gaze, conform raportului organizaţiei non-profit ShareAction.

Deşi este o scădere semnificativă faţă de suma de 106 miliarde de dolari împrumutată în 2020 şi suma de 83 miliarde de dolari din 2019, este un nivel mai ridicat decât cei 49 şi, respectiv, 50 miliarde de dolari împrumutaţi în 2018 şi în 2017.

Conform unui document din mai 2021 al Agenţiei Internaţionale a Energiei, nu ar trebui să existe investiţii în noile zăcăminte de petrol şi gaze pentru încetinirea încălzirii globale.

Finanţarea a fost acordată chiar dacă marile bănci europene s-au angajat să-şi decarbonizeze portofoliile de împrumuturi, iar printre cei mai mari furnizori de finanţare din 2021 se află HSBC, Barclays şi BNP Paribas, arată datele ShareAction. Organizaţia a cerut investitorilor să solicite băncilor să implementeze politici de restricţionare a finanţării pentru extinderea producţiei de petrol şi gaze.

„Anul trecut acţionarii au avut un rol esenţial, punând presiune pe bănci pentru a adopta sau a înăspri restricţiile privind finanţarea proiectelor pe cărbune. Anul acesta, ei trebuie să-şi multiplice presiunile în privinţa finanţării producţiei de petrol şi gaze”, a apreciat Kelly Shields, de la ShareAction.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code