Economice

BNP Paribas ia în calcul să iasă de pe piața din România

Potrivit surselor, banca franceză încearcă să sondeze interesul cumpărătorilor pentru subsidiarele BNP Paribas Personal Finance din România, Ungaria şi Cehia. O eventuală vânzare ar putea evalua aceste active la peste 500 de milioane de dolari, au apreciat sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Cu toate acestea, discuţiile sunt deocamdată într-o fază preliminară şi nu a fost luată o decizie definitivă. Există posibilitatea ca, la final, BNP Paribas să opteze pentru păstrarea acestor active.

BNP Paribas Personal Finance este prezentă în 30 de ţări şi are peste 20 de milioane de clienţi. Printre serviciile oferite se numără credite, economii şi produse de asigurări.

La începutul acestei luni, BNP Paribas s-a alăturat altor mari bănci europene care au promis că îşi vor creşte profiturile şi recompensele oferite acţionarilor, în pofida unei creşteri generale a costurilor în industria financiară. Condusă de directorul general Jean-Laurent Bonnafe, BNP Paribas a promis că va distribui acţionarilor săi 60% din profit.

În luna decembrie 2021, BNP Paribas a vândut divizia din SUA, Bank of the West, grupului canadian Bank of Montreal (BMO) pentru aproximativ 16,3 miliarde de dolari.

Cu o prezenţă în 71 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România, BNP Paribas este unul dintre primele grupuri bancare din Europa. În România, BNP Paribas are aproximativ 970 de angajaţi.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code