Economice

Bogdan Dumitrescu, CEO htss: Un manager de companie medie sau mare pierde până la 10 ore pe săptămână în încercarea de a-și programa angajații în ture de lucru

„Unul dintre avantajele digitalizării accelerate din ultimii ani, indiferent de industrie, este reprezentat de eliminarea activităților repetitive, pentru ca angajații să se concentreze cu adevărat pe acele sarcini care pot crea plus valoare. Programarea angajaților în ture de lucru a rămas, însă, una dintre activitățile care se fac astăzi, în România, exact ca în urmă cu 15 sau 20 de ani. Așa a apărut shiftin, un produs software dedicat companiilor medii și mari care eliberează până la 10 ore pe săptămână din programul managerilor”, a declarat Bogdan Dumitrescu, CEO High-Tech Systems & Software.

Shiftin funcționează cu ajutorul unei librării ample de reguli, adaptându-se în mod automat legislației muncii din țara în care este folosit. De asemenea, în procesul de automatizare a planificării turelor de lucru, shiftin ține cont de obiectivele de business trasate de manageri precum și de preferințele angajaților, se specifică în comunicatul transmis de companie.

Dezvoltat în urma unei investiții totale de peste 1 milion de euro, shiftin a reușit, în doar patru ani de la apariție, să intre pe șase piețe europene: România, Slovacia, Serbia, Italia, Polonia și Cehia.

„Cererea masivă pentru shiftin ne demonstrează că era nevoie în piață de o asemenea soluție. Shiftin nu doar că preia sarcinile repetitive de pe umerii managerilor, dar e programat să rezolve și situațiile de criză, în cazurile de absenteism nemotivat găsind automat cel mai bun înlocuitor. Mai mult decât atât, prin înlăturarea factorului uman din planificarea turelor de lucru, procesul devine obiectiv în proporție de 100%, ceea ce face ca 9 din 10 angajați să fie mulțumiți de programul generat”, a adaugat Bogdan Dumitrescu.

Modelul de business al shiftin este SaaS (Software as a service), lucru care permite scalarea rapidă a produsului. Indiferent de industrie, orice business single sau multi unit poate beneficia de serviciile shiftin pentru a-și spori eficacitatea operațională.

Despre High-Tech Systems & Software

Htss este o companie românească specializată în furnizarea de soluții software de business. Înființată în 2012, htss și-a dezvoltat rapid portofoliul de clienți datorită preocupării pentru inovare, suport rapid și de calitate. Astăzi, portofoliul companiei numără peste 1000 de clienți din 11 țări, printre cele mai căutate soluții proprii fiind Pharmaceutical – software de gestiune a farmaciilor; telemedical – soluție de telemedicină; shiftin – software de planificare a turelor de lucru sau mindclass – platformă de e-learning.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code