Economice

Boris Johnson consideră ca fiind realistă posibilitatea ca războiul din Ucraina să dureze până în 2023, iar Rusia să-l câștige

Întrebat la o conferinţă de presă în capitala Indiei, New Delhi, despre o asemenea durată a războiului şi scenariul unei posibile victorii ruse, premierul britanic a răspuns: ”Este o posibilitate realistă, da, desigur”.

Preşedintele rus Vladimir ”Putin are o armată uriaşă (…), el a făcut o greşeală catastrofală şi singura opţiune pe care o are acum este să continue să folosească abordarea copleşitoare, bazată pe utilizarea artileriei, pentru a încerca să-i zdrobească pe ucraineni”, a remarcat Johnson cu privire la situaţia militară din Ucraina, unde după retragerea din nordul acestei ţări şi din zona Kievului trupele ruse se concentrează acum pe partea de est Ucrainei, fără să fi început încă ofensiva acolo cu toată forţa.

În ce priveşte sprijinul militar pentru Ucraina în acest nou context militar, Johnson a spus că Marea Britanie are în vedere să furnizeze tancuri Poloniei, pentru ca în schimb aceasta din urmă să transfere din stocul său Ucrainei tancuri T-72 de concepţie sovietică, aflate deja în dotarea armatei ucrainene şi pe care militarii ucraineni ştiu să le folosească.

Cât despre tratativele ruso-ucrainene, premierul britanic a apreciat că o negociere ”realistă” pentru a pune capăt conflictului ”nu pare probabilă în acest moment”.

Mai multe runde de negocieri între cele două părţi au avut loc de la începutul războiului, dar acum aceste tratative sunt în impas, Moscova acuzând Kievul că dă dovadă de inconsecvenţă după ce Ucraina a revenit asupra unor propuneri formulate la sesiunea de tratative desfăşurată la sfârşitul lunii martie la Istanbul.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code