Economice

Brexitul a majorat numărul bancherilor din Uniunea Europeană care câştigă peste un milion de euro pe an – EBA

În 2021, numărului bancherilor care câştigă peste un milion de euro (1,08 milioane de dolari) pe an în Uniunea Europeană a ajuns la 1.957, de la 1.383 în 2020, o creştere de 41,5%, ajungând la cel mai ridicat de când EBA a început colectarea datelor, în 2010.

Peste 70% din creştere este atribuită bancherilor din Italia, Franţa şi Spania, iar impactul inflaţiei a contribuit de asemenea la majorarea câştigurilor, se arată în raport.

Înaintea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, multe bănci care foloseau Londra ca bază pentru clienţii din blocul comunitar au fost nevoiţi să-şi deschidă noi unităţi în state membre UE, cum ar fi Germania, Franţa şi Irlanda, sau să-şi extindă activităţile existente, pentru a evita întreruperea serviciilor furnizate clienţilor.

„Această creştere este legată de performanţa bună generală a instituţiilor, în special pe segmentul tranzacţionării, investiţilor bancare şi vânzărilor, a continuării relocării angajaţilor din Regatul Unit în blocul comunitar şi a majorării generale a salariilor”, a precizat EBA.

Banca Centrală Europeană (BCE) face presiuni asupra acestor noi unităţi pentru a avea suficient personal.

Cei mai mulţi bancheri de top sunt în Germania (589), Franţa (371) şi Italia (351).

Cei mai mulţi bancheri cu salarii ridicate – 1.516 – au primit remuneraţia în cadrul pachetului total de salarizare situat între un milion şi două milioane de euro, cel mai ridicat pachet de salarizare fiind între între 14 şi 15 milioane de euro, a indicat EBA.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 20 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code