Economice

Câți turiști ruși, ucraineni și belaruși au venit înainte și după pandemie în România

Al doilea an de pandemie a adus mai mulți turiști, dar departe de cifrele din 2019. Aproape 840.000 de turiști străini au vizitat România în 2021, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), în creștere cu 85% față de 2020, dar cu 70% mai puțini față de 2019.

Cei mai mulți turiști străini care au venit anul trecut în România sunt din Germania, Italia, Franța, Israel, SUA, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Republica Moldova și Spania. Să aruncăm o privire la numărul de turiști din Federația Rusă, Ucraina și Belarus, potrivit datelor INS, consultate de Economica.net.

Câți turiști au venit din Federația Rusă

Peste 36.800 de turiști ruși au venit în 2019 în România, din care peste 30.000 au venit cu avionul, iar aproape 18.000 au venit prin agenția de turism. Tot atunci, turiștii ruși au cheltuit în medie 536 de euro.

Din totalul de aproape 20 de milioane de euro cheltuite, 71% s-au dus pe cheltuielile în scop de afaceri, adică congrese, conferințe, cursuri, participări târguri şi expoziții. Restul de bani au fost cheltuiți de turiști în scop personal, aici unde INS include următoarele categorii: călătorii pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit, dar și alte activităţi.

În pandemie, numărul s-a redus drastic. Astfel în 2020, doar 5.324 de ruși au mai venit la noi, care au cheltuit aproape 4,2 milioane de euro. Dar, în medie, un turist din Federația Rusă a cheltuit mai mult: 783 de euro. Iar cea mai mare parte din bani s-a dus de data acesta către cheltuielile de vacanță, nu pentru afaceri.

În 2021 numărul lor aproape că s-a dublat: 9.581, însă suma cheltuită nu a crescut foarte mult, astfel că în medie, cheltuiala unui turist a fost de 562 de euro. De această dată, suma totală cheltuită de ruși se împarte în mod echilibrat între scopurile călătoriei: de afaceri și de vacanță.

Câți turiști au venit din Ucraina

Dintre cele trei țări, din Ucraina au venit cei mai mulți nerezidenți, atât în 2019, cât și în cei doi ani de pandemie. Puțin peste 56.000 de ucraineni au venit atunci în România. 23.000 au venit prin agenție de turism, iar peste 18.000 pe cont propriu, în timp ce 8.500 au venit prin sindicat.

Cheltuielile ocazionate de sejurul în România au fost de aproape 33 de milioane de euro. În medie, un turist a cheltuit 586 de euro.

În 2020, aproape 10.000 de ucraineni au venit la noi și au cheltuit 6,3 milioane de euro. În medie, 629 de euro/persoană. Cea mai mare parte din bani, peste 60%, s-a dus către turismul de afaceri.

Numărul ucrainenilor care au venit în România anul trecut fost de 25.607, iar totalul cheltuielilor a fost de 15,2 milioane de euro, cu o medie de 593 de euro cheltuită. 56% din suma totală cheltuită a fost pentru turismul de afaceri.

Câți turiști au venit din Belarus

Înainte de pandemie, în 2019, au venit doar 3.389 de nerezidenți din Belarus. Numărul lor a scăzut la 411 în 2020 și la 448 anul trecut, iar cheltuiala medie s-a înjumătățit: 208 euro în 2020 și 250 de euro în 2021.

CITEȘTE ȘI INS: 93% din călătoriile turistice în 2021 au fost pentru vacanţe

Fotografie de Jani Godari pe Unsplas

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 13 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code