Economice

certSIGN furnizează certificate SSL în valoare de 250.000 de euro în Olanda

În prezent, certSIGN are proiecte în 21 de țări precum Finlanda, Danemarca, Norvegia, Belgia, Serbia, Portugalia, Marea Britanie, Bulgaria, Cipru, iar anul acesta se concentrează asupra dezvoltării unor parteneriate pentru vânzarea și implementarea soluțiilor sale în alte țări din Europa.

Prima piață avută în vedere este Olanda unde certSIGN a semnat un parteneriat pentru vânzarea și implementarea de certificate de autentificare a site-urilor web (certificate SSL), în valoare de 250.000 de euro.

Certificatele SSL pe care certSIGN le va comercializa asigură un grad ridicat de securitate a site-urilor web și sunt utilizate inclusiv de companii care furnizează servicii în care securitatea datelor personale ale utilizatorilor este critică, precum Internet Banking sau servicii de plată online. 

 „certSIGN a reușit să-și construiască o poziție relevantă în peisajul IT&C autohton și, pe baza competențelor și a soluțiilor dezvoltate, a accesat cu succes și piețe externe. Experiențele anterioare ne-au dovedit că soluțiile noastre sunt stabile și performante, așadar anul acesta am decis să ne concentrăm asupra unor parteneriate strategice cu jucători importanți din sectorul IT din câteva țări europene, primul pas fiind acest parteneriat încheiat în Olanda. Serviciile furnizate în cadrul acestui parteneriat răspund nevoilor de securitate a site-urilor obligatorii pentru îndeplinirea cerințelor GDPR, certificatele SSL comercializate fiind compatibile și recunoscute de toate browserele web.”, declară Adrian Floarea, Director General al certSIGN. 

certSIGN a înregistrat anul trecut venituri de aproximativ 14 milioane de euro. Proiectele derulate pe piețele externe pentru implementarea de servicii de încredere, soluții de identitate digitală și securitate cibernetică au avut o pondere de 18% din cifra de afaceri a companiei. 

certSIGN este o companie românească de tehnologie care furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerințele Regulamentului eIDAS, precum și soluții criptografice, de identitate digitală și securitate cibernetică.  Soluțiile certSIGN sunt dezvoltate integral în România și proiectate special pentru necesitățile specifice mediului de business și pentru garantarea siguranței datelor personale. 

  

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code