Economice

Christine Lagarde reiterează că BCE va face modificări graduale ale politicii sale monetare

În cursul unei audieri în Parlamentul European, Christine Lagarde a repetat practic comentariile făcute în urmă cu o săptămână, când a spus că riscurile la adresa inflaţiei sunt orientate în sus dar cu toate acestea BCE intenţionează să menţină flexibilitatea şi orice decizii care vor fi luate la reuniunea din luna martie vor depinde de cele mai recente date statistice.

„Orice ajustare a politicii noastre va fi graduală. Ţinta noastră este o rată a inflaţiei de 2% pe termen mediu. Pentru a atinge acest obiectiv, vom lua măsuri la momentul adecvat”, le-a spus Christine Lagarde europarlamentarilor.

Pe de altă parte, Lagarde a ţinut să atragă atenţia asupra limitelor puterilor BCE într-o perioadă a preţurilor volatile. „Trebuie să fim sinceri cu privire la ce putem şi ce nu putem face în calitate de bancă centrală. De exemplu, politica monetară nu poate umple conductele cu gaze naturale, elimina blocajele din porturi sau pregăti mai mulţi şoferi de camion”, a spus Christine Lagarde.

În luna ianuarie a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un record absolut de 5,1%, în pofida celor care mizau pe o încetinire. Creşterea preţurilor la energie s-a dovedit una persistentă şi a ajutat la stimularea preţurilor şi în alte sectoare. Această situaţie a determinat o reorientare a unor oficiali de la BCE spre o poziţie de tip „hawk” (-şoim-nr.), aceia care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control. Mai mulţi oficiali de la BCE au susţinut în ultimele zile o astfel de poziţie.

Majorarea dobânzilor „nu ar rezolva niciuna dintre problemele actuale”, a declarat săptămâna trecută Christine Lagarde într-un interviu pentru postul german de radio Redaktionsnetzwerk Deutschland. „Dimpotrivă, dacă acţionăm în pripă acum, revenirea economiilor noastre ar putea fi considerabil mai slabă iar locurile de muncă ar putea fi puse în pericol”, a adăugat Christine Lagarde.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code