Economice

Ciolacu anunță că statul a luat măsuri ca muncitorii de la firma cu acționariat rus TMK Artrom, care are conturile blocate, să-și primească lefurile

„Mă bucur că autorităţile statului au înţeles situaţia celor 2.500 de angajaţi români ai TMK Artrom din Slatina, neplătiţi de peste două săptămâni din cauza aplicării haotice a sancţiunilor împotriva oligarhilor ruşi, şi au deblocat plata salariilor! Ştiu că actul care permite companiei să plătească salariile, furnizorii şi instituţiile de credit este în drum spre Monitorul Oficial, pentru publicare. Salut faptul că Guvernul a dat dovadă de responsabilitate şi maturitate, rezolvând situaţia de criză de la această uzină de care depind alte companii importante din industria românească”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că va continua să îi apere pe muncitorii români şi să susţină „că nu ei sunt cei care trebuie pedepsiţi”.

„Da, statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a bloca orice posibil flux de bani către apropiaţii lui Putin. Pentru noi, cei de la PSD, prioritari sunt însă românii şi locurile de muncă, precum şi susţinerea economiei româneşti care trebuie să funcţioneze cât mai bine, chiar şi în această perioadă pe care conflictul din Ucraina o complică atât de mult”, a afirmat acesta.

Sindicaliştii de la TMK-Artrom Slatina au anunţat miercuri că vor protesta săptămâna viitoare, dacă până atunci angajaţii societăţii nu-şi vor primi salariile, plăţile fiind întârziate cu nouă zile din cauza blocării conturilor companiei, în contextul sancţiunilor împotriva Rusiei.

Liderul Sindicatului Solidaritatea, Cristian Gheorghe, a declarat într-o conferinţă de presă că angajaţii TMK Artrom, aproximativ 2.400 de persoane la fabricile din Slatina şi Reşiţa, ar fi trebuit să primească salariile pe 15 martie, însă compania a fost în imposibilitatea de a efectua plăţile, deoarece pe 10 martie, în contextul sancţiunilor europene împotriva unor oameni de afaceri din Rusia, i-au fost blocate conturile.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code