NEWSNET

Economice

Citigroup va începe din 14 ianuarie concedierea angajaților care refuză vaccinarea

Citigroup va deveni prima mare instituţie financiară de pe Wall Street care va pune în practică o politică de tip „no jab, no job”(nevaccinat, disponibilizat – n.r.), în condiţiile în are industria financiară se confruntă cu problema readucerii în siguranţă a angajaţilor la birou pe fondul răspândirii variantei Omicron a coronavirusului.

Potrivit unui document intern consultat de Bloomberg, angajaţii Citigroup de la birou care nu vor fi vaccinaţi până la data de 14 ianuarie vor fi trimişi în concediu fără plată, iar la finele acestei luni vor fi disponibilizaţi. „Sunteţi bineveniţi să aplicaţi pentru alte poziţii la Citi în viitor, atâta timp cât respectaţi politica Citi în domeniul vaccinării”, se precizează în acest document intern.

În luna octombrie a anului trecut, Citigroup a anunţat oficial că va cere angajaţilor din Statele Unite ale Americii să se vaccineze împotriva COVID-19 ca o condiţie pentru păstrarea locului de muncă. Cu toate acestea, la acea dată banca americană a adăugat că va lua în vedere excepţii pe motive religioase sau medicale sau alte prevederi în funcţie de legislaţia locală sau la nivel de stat pe baza unei analize de la caz la caz.

Mai multe companii din sectorul financiar au amânat planurile privind revenirea angajaţilor la birouri în timp ce altele şi-au încurajat salariaţii să lucreze de acasă, să se vaccineze şi să se testeze în mod regulat.

Citește și: United Airlines va concedia aproape 600 de angajați pentru că au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19

The post Citigroup va începe din 14 ianuarie concedierea angajaților care refuză vaccinarea appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code