Economice

Cîțu: România să blocheze orice sursă de finanțare, mai ales de la buget, pentru companiile deținute de ruși

„În sfârşit a fost luată decizia ca o parte dintre băncile ruseşti să fie excluse din SWIFT. Ar trebui ca TOATE să fie excluse. Foarte imporant: banca naţională a Rusiei nu mai are acces la activele sale din străinătate. Dar, pentru a avea efect, aceste măsuri trebuie implementate de fiecare ţară în parte urgent. Este partea cea mai importantă: identificarea tuturor surselor de finanţare care ajung la Moscova şi blocate. România trebuie să implementeze rapid aceste măsuri şi să blocheze orice sursă de finanţare, mai ales de la buget, pentru companiile deţinute de ruşi”, scrie Cîţu, duminică, pe Facebook.

Ţările occidentale au adoptat o nouă serie de sancţiuni împotriva Moscovei după invazia Ucrainei, hotărând în special să excludă numeroase bănci ruseşti din sistemul interbancar SWIFT, un instrument esenţial pentru finanţele globale, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Aceste măsuri au fost luate de Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Italia şi Comisia Europeană.

Potrivit Uniunii Europene, aproximativ 70% din sectorul bancar rus este în prezent afectat de sancţiuni.

„Ne angajăm să ne asigurăm că băncile ruseşti selectate sunt eliminate din sistemul de mesagerie SWIFT. Acest lucru va asigura că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internaţional şi le va afecta capacitatea de a opera la nivel global”, potrivit documentului.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code