Flux-stiri

Ciucă, de Ziua Mondială a Sănătății: Trebuie să adaptăm sistemul de sănătate la nevoile pacienților

  • Mesajul este transmis de către premierul, Nicolae Ciucă, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, acesta adăugând că are încredere în sistemul sanitar românesc.
  • Conform acestuia, pandemia pare că se apropie de sfârșit și potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizația Mondială a Sănătății, severitatea Covid-19 se va diminua în timp.
  • Acesta adaugă că investițiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară și în pregătirea de specialitate a resursei umane din sistemul de sănătate se vor materializa la termenele pe care Guvernul și le-a asumat.

Ceea ce consider foarte important pentru perioada următoare este să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienților, spune premierul Nicolae Ciucă în mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. El susține că are încredere în sistemul sanitar românesc.

„Sănătatea reprezintă un factor major pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi, dar și un indicator important al capacității de dezvoltare a societății în care trăim. Acest lucru s-a văzut în cei peste doi ani de pandemie, în care oamenii din întreaga lume au avut de suferit din cauza unui virus care a curmat milioane de vieți, total imprevizibil și care a generat nu doar o criză sanitară mondială, ci și o criză economică, ale cărei efecte vor fi resimțite mult timp de acum înainte”, a transmis șeful Guvernului.

Conform acestuia, pandemia pare că se apropie de sfârșit și potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizația Mondială a Sănătății, severitatea Covid-19 se va diminua în timp.

„A fost o perioadă foarte dificilă, în care medicii și întreg personalul sanitar, alături de alte categorii profesionale, s-au implicat, de multe ori, până la epuizare, pentru sănătatea fiecărui pacient și pentru sănătatea publică. Eforturile lor au contribuit în foarte mare măsură la depășirea celor cinci valuri pandemice de până acum și le mulțumesc tuturor pentru aceasta. Ceea ce consider foarte important pentru perioada următoare este să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienților și la cele mai noi standarde în materie de terapie și de siguranță, obiective pe care Guvernul le are în atenție inclusiv prin Programul de Guvernare și prin jaloanele și țintele pe care România și le-a propus în cadrul Componentei Sănătate a Planului Național de Redresare și Reziliență”, mai spune premierul.

Acesta adaugă că investițiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară și în pregătirea de specialitate a resursei umane din sistemul de sănătate se vor materializa la termenele pe care Guvernul și le-a asumat.

„Perioada de pandemie a schimbat radical percepția românilor față de sănătate, care au început să devină mai atenți la factorii nocivi pentru sănătate, mai receptivi la abordarea unor comportamente și stiluri de viață sănătoase și de prevenție – un semnal important privind prioritățile cetățenilor. Am încredere în medici și în personalul din sistemul sanitar românesc, care salvează zilnic vieți sau le redau oamenilor sănătatea, că își vor continua cu succes misiunea în slujba vieții și le mulțumesc, încă o dată, pentru aceasta!”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.

The post Ciucă, de Ziua Mondială a Sănătății: Trebuie să adaptăm sistemul de sănătate la nevoile pacienților appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code