NEWSNET

Economice

Ciucă: Sperăm ca până la finele anului să putem avea Legea certificatului COVID

„A fost o discuţie şi o solicitare a reprezentanţilor cultelor ca cetăţenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deţinerii certificatului verde. Este, în momentul de faţă, (…) un proiect care este în dezbatere se discută cu fiecare dintre specialişti şi sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie, să mergem în Parlament şi până la sfârşitul anului să putem să avem această Lege a certificatului COVID, care, încă o dată, el se va înscrie în parametrii reali a ceea ce înseamnă incidenţa bolii şi, de asemenea, ceea ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiază de teste. Este o chestiune care urmează să fie dezbătută şi finalizată cu cei care sunt îndrituiţi şi au cunoştinţele necesare pentru acest lucru”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor religioase din România, întrebat despre obligativitatea certificatului verde în lăcaşurile de cult.

Premierul a explicat că întâlnirea cu reprezentanţii cultelor religioase reprezintă o modalitate de dialog pe care decidenţii şi-au propus să o aibă în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru românii.

„Activitatea a debutat printr-un mesaj care ne-a plăcut foarte mult tuturor: suntem aici pentru că ne iubim ţara şi ne iubim comunităţile, iar mesajul nostru a fost cât se poate de clar că prin astfel de activităţi nu facem altceva decât să redăm încrederea oamenilor şi speranţa. Nu o spun gratuit, o spun pentru că asta se întâmplă în baza unui dialog pe care noi îl avem cu societatea civilă. Cele 18 culte păstoresc împreună peste 99% din populaţia României, ori partea asta de dialog ne ajută în tot ceea ce înseamnă găsirea soluţiilor şi armonizarea lor cu nevoile şi specificul fiecărei comunităţi în parte. Este o modalitate de dialog pe care o vom continua şi cu ceilalţi reprezentanţi ai societăţii civile, astfel încât să putem să primi şi să acumulăm tot ceea ce vine din parte cetăţenilor români pentru a putea să luăm decizii pentru cetăţenii români”, a declarat Ciucă.

The post Ciucă: Sperăm ca până la finele anului să putem avea Legea certificatului COVID appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code