NEWSNET

Economice

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 25,6%, în primele 8 luni

Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 august 2020, au crescut pe ansamblu cu 25,6%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+37,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+25,0%) şi în industria bunurilor de capital (+23,1%). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 1,6%.

În luna august 2021, comparativ cu luna precedentă, comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut pe ansamblu cu 21,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-29,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-20,7%), industria bunurilor de uz curent (-14,0%) şi în industria bunurilor intermediare (-8,9%).

Comenzile noi din industria prelucrătoare în luna august 2021, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut pe ansamblu cu 8,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+42,7%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+15,1%). Scăderi au înregistrat industria bunurilor de capital (-7,5%) şi industria bunurilor de uz curent (-7,0%).

Conform INS, comenzile noi din industrie reprezintă valoarea contractelor încheiate în luna de referinţă între un producător şi un client şi privesc livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate. Nu sunt incluse taxele legate de produse (cum ar fi TVA), rabaturile şi discount-urile, atunci când acestea sunt acordate contractual.

The post Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 25,6%, în primele 8 luni appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code