Economice

Comisia Europeană despre cazul Blue Air: Suntem în contact autoritățile române cu privire la planul de restructurare

Comisia Europeană (CE), care a dat undă verde ajutorului de stat către Blue Air, în valoare de 62 de milioane de euro, a transmis la solicitarea Economica.net că e în contact cu autoritățile române.

„Comisia este în contact cu autoritățile române cu privire la planul de restructurare. Nu putem comenta conținutul unor astfel de contacte și nici nu putem judeca înainte de a cerceta momentul sau rezultatul acestora”,  este răspunsul CE la solicitarea Economica.net.

CE mai spune că în 2020, România s-a angajat să se asigure că, după șase luni, garanția de stat va fi reziliată, iar Blue Air va prezenta fie un plan de lichidare, fie va efectua o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. O astfel de posibilă restructurare ar fi supusă evaluării și aprobării Comisiei.

Statul preia Blue Air

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acționar majoritar al Blue Air, a declarat ieri, 17 noiembrie, pentru CursDeGuvernare președintele Autorității, Florian Daniel Geantă. Compania spune că a solicitat de mai bine de un an executarea garanției și preluarea operatorului de către stat.

Blue Air mai are în flotă doar două avioane vechi de mai bine de 31 de ani potrivit Planespotters.net.

Pe lângă acțiunile din Airline Invest, statul mai preia și un teren de 10 hectare pe care se poate construi un complex imobiliar, pe care anterior crizei COVID, compania a încercata să-l vândă, însă fără succes.

Compania aeriană a anunțat în septembrie, după ce a oprit toate zborurile, că are datorii de pste 230 de milioane de euro. 

Este a doua companie aeriană care intră pe mâinile autorităților române, după TAROM, care se zbate pe pierderi masive de ani buni, și care a primit la rândul ei ajutor de stat. Ajutoarele acordate de statul român celor două companii au fost contestate de competitorul Wizz Air, așa cum Economica.net a relatat aici.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code