Economice

Compania franceză Gefco, care activează și în România, va răscumpăra pachetul majoritar de acțiuni deținut de Russian Railways

„Consiliul director al Gefco a decis, de comun acord cu consiliul de supraveghere, că societatea va răscumpăra participaţia de 75% deţinută de Russian Railways”, a informat compania franceză într-un comunicat de presă.

Gefco este o fostă filială a grupului auto francez PSA Peugeot Citroen (care între timp a devenit Stellantis), care la finele lui 2012 a vândut 75% din acţiuni către Russian Railways pentru 800 de milioane de euro. Restul de 25% din acţiuni aparţin Stellantis.

„Acţionarul majoritar de la Gefco a fost plasat pe lista entităţilor sancţionate de autorităţile americane, europene şi britanice. Toate aceste autorităţi au spus că sancţiunile nu ar urma să aibă un impact asupra Gefco, care este o societate independentă înregistrată în Franţa”, a precizat transportatorul.

„În pofida acestor clarificări, derularea afacerilor noastre zilnice cu clienţii şi partenerii comerciali din întreaga lume a devenit extrem de dificilă din cauza structurii acţionariatului nostru”, a adăugat Gefco.

Directorul general de la Russian Railways, Oleg Belozerov, este considerat un apropiat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Înfiinţată în 1949, Gefco are 11.500 de angajaţi în 47 de ţări, printre care se numără şi România. Compania oferă servicii de transport producătorilor auto Stellantis, Ford, Renault, Skoda şi Toyota dar şi altor companii precum Nestle şi Electrolux. În 2021, Gefco a realizat o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro.

Sursa foto: Wikipedia

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code