NEWSNET

Economice

Compania românească Tremend Software Consulting estimează afaceri în creştere cu 30%, la 30 milioane euro, în 2021

Totodată, compania aniversează în această lună 16 ani de la înființare.

“Am crescut ca cifră de afaceri și odată cu aceasta ne-am extins și ca echipă. Succesul proiectelor noastre inovatoare a devenit vizibil și în rezultate, consolidându-ne prezența pe piețele din SUA, Marea Britanie și Benelux și creșterea numărului de clienți ca urmare a parteneriatelor cu Microsoft, AWS, Mastercard și Salesforce”, menționează Ioan Cocan, Managing Partner, Tremend.

Cu zeci de noi clienți adăugați în portofoliul său în 2021, din diverse industrii precum telecomunicații, servicii medicale, educație și sectorul financiar, Tremend și-a consolidat poziția printre jucătorii de top din regiune.

„În același timp, ca parte a obiectivului continuu de a oferi soluții avansate și securizate, bazate pe tehnologia Cloud, în acest an Tremend a devenit partener certificat Microsoft Gold, plasându-se în top 1% între partenerii Microsoft la nivel mondial. De asemenea, s-a alăturat programului AWS Partner Network (APN), crescând calitatea și extinzând acoperirea serviciilor sale personalizate de consultanță AWS”, arată compania într-un comunicat.

Prin acest pas strategic, Tremend continuă procesul de creștere a performanței soluțiilor digitale și de customer experience pe care le construiește pentru clienții săi. În acest sens, compania mizează pe utilizarea unui ecosistem securizat, bazat pe standarde deschise pentru rularea soluțiilor de securitate existente sau care urmează să fie puse în aplicare, prin care identifică elementele critice de infrastructură și blocajele. Tremend își valorifică abilitățile și experiența transsectorială în big data, aplicații, securitate și conformitate, instrumente proprietare, cadre și acceleratoare, pentru a oferi soluții avansate la scară largă, cu impact major, precum platforma europeană eDemocracy „The Conference on the Future of Europe”.

În acest an, compania a lansat o nouă platformă pentru clienții care doresc să își accelereze procesul de transformare digitală, să exploreze modalități moderne și inteligente de a răspunde nevoilor clienților și să obțină un avantaj competitiv printr-o strategie puternică ce vizează experiența digitală a utilizatorului (UX) – Tremend Studio.

Totodată, echipa de ingineri software Tremend și-a canalizat eforturile pentru a crea și îmbunătăți produse inovatoare care nu numai că satisfac nevoile actuale de transformare digitală și au un impact pozitiv asupra societății noastre, ci și modelează un viitor mai bun și mai inteligent.

Pentru a sprijini eforturile de extindere a accesului la îngrijirea medicală în contextul pandemic, compania de software a dezvoltat Telemed, o platformă de telemedicină multifuncțională, modulară, ce încorporează tehnologii avansate și care oferă capabilități medicale complet integrate. Această soluție permite clinicilor să-și crească portofoliul de servicii oferite prin intermediul terapiei la distanță. Totodată, facilitează accesul pacienților la asistența medicală prin componente funcționale pentru comunicarea securizată dintre pacient și medic.

“Cea mai mare provocare a fost construirea unei echipe scalabile și păstrarea culturii organizaționale cu care am pornit la drum, axată pe învățare continuă, colaborare și agilitate, în contextul unui ritm accelerat de creștere. Am reușit pentru că am realizat că trebuie să fim buni manageri. Să ne antrenăm atât pe noi, cât și pe liderii diviziilor companiei în termeni de leadership și de formare a echipei, să ne păstrăm și să cultivăm modul de gândire orientat pe creștere și rezolvare a problemelor. Pentru anul care vine, ne reînnoim angajamentul de a continua să investim în produse care pot adăuga valoare clienților noștri și pot construi parteneriate pe termen lung”, precizează Marius Hanganu, Managing Partner, Tremend.

Tremend a dezvoltat de proiecte pentru marii operatori de telecomunicații, companii de automobile, retaileri, instituții bancare, dar și industria sănătății. Soluțiile dezvoltate au ajuns la peste 60 de milioane de utilizatori.

 

The post Compania românească Tremend Software Consulting estimează afaceri în creştere cu 30%, la 30 milioane euro, în 2021 appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code