NEWSNET

Economice

Coronavirus: Rusia înregistrează un nou record de decese zilnice

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 968 de decese provocate de contaminarea cu COVID-19, potrivit bilanţului guvernamental.

În ultimele zile, Rusia şi-a bătut de mai multe ori propriul record al deceselor cotidiene din această cauză. Bilanţul guvernamental atinge oficial 215.453 de morţi, ceea ce face din Rusia ţara cea mai îndoliată din Europa şi a patra în lume din acest punct de vedere. Dar bilanţul real pare să fie mult mai mare, notează AFP.

Institutul pentru statistică Rosstat, care defineşte într-un sens mai larg decesele provocate de COVID-19, a raportat vineri peste 400.000 de decese la sfârşitul lunii august. Numărul de noi contaminări continuă să crească. Sâmbătă, Rusia a raportat 29.362 de cazuri, dintre care 6.001 la Moscova, de departe focarul epidemic cel mai grav din ţară.

Nicio restricţie sanitară sau măsură de carantinare nu a fost totuşi anunţată, autorităţile afişând în continuare dorinţa de a menţine funcţională economia. De la jumătatea lunii iunie, Rusia a fost lovită violent de varianta Delta, mult mai contagioasă.

Epidemia se extinde din cauza unei campanii de vaccinare lente, a refuzului autorităţilor de a introduce măsuri sanitare mai stricte şi a slabei respectări a portului măştii de către populaţie. Potrivit cifrelor site-ului specializat Gogov, doar 30,7% dintre ruşi sunt complet vaccinaţi în prezent, în timp ce există mai multe vaccinuri naţionale.

The post Coronavirus: Rusia înregistrează un nou record de decese zilnice appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code