Economice

Criză energie – Germania vrea să forţeze companiile de gaze să îşi asigure rezerve pentru sezonul de iarnă

Planul, ce urmează a fi prezentat la primăvară, ar obliga companii precum giganţii energetici Uniper SE, RWE AG şi Gazprom PJSC să asigure stocuri. Ministerul german al Economiei a cerut consultanţilor de la Institute of Energy Economics din cadrul Universităţii din Koln să pună la punct detaliile propunerii, susţin sursele.

Europa caută modalităţi prin care să evite o nouă criză energetică la iarnă după ce companiile de utilităţi nu au reuşit să îşi facă stocuri suficiente de gaze înainte de debutul sezonului de termoficare. Preţurile au atins un nivel record anul trecut, după ce Rusia a limitat livrările iar cererea şi-a revenit exact într-un moment în care stocurile erau la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Toate companiile din sectoarele cu un consum intensiv de energie, de la producătorii de îngrăşăminte la combinate de aluminiu, au fost nevoite să îşi diminueze producţia sau să oprească complet activitatea, scrie Agerpres.

Oficial, Ministerul german al Economiei a anunţat că monitorizează cu atenţie stocurile de gaze şi că ia în considerare şi „mecanisme preventive, inclusiv acţiuni de reglementare” pentru a asigura livrările de gaze. Institute of Energy Economics (EWI) din cadrul Universităţii din Koln a informat la rândul său că lucrează la un studiu comandat de Ministerul Economiei, dar a refuzat să ofere alte detalii cu privire la conţinutul sau calendarul studiului.

Asigurarea unor livrări adecvate de gaze înainte de iarna următoare va fi crucială pentru statele europene, pe măsură ce escaladează tensiunile dintre SUA şi Rusia cu privire la Ucraina. Rusia este principalul furnizor de gaze al Europei, iar o treime din gazele ruseşti care sunt destinate Europei trec prin Ucraina.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a anunţat deja că ţara sa are în vedere un plan pentru asigurarea stocurilor de gaze însă potrivit unor surse citate de Bloomberg varianta unei rezerve naţionale controlată de Guvern a fost exclusă. Propunerea la care se lucrează în prezent ar cere companiilor energetice să aibă în stoc anumite cantităţi de gaze la orice moment, ar forţa traderii să umple facilităţile de stocare dacă volumele scad sub un anumit nivel, sau un alt mecanism care pune responsabilitatea pe seama firmelor energetice, susţin sursele. Obiectivul autorităţilor este ca propunerea să fie adoptată până la vară, au adăugat sursele.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code