Economice

Cum se pregătesc retailerii de implementarea legislației privind sistemul de returnare-garanție. Cum se va recicla la Carrefour

Începând 30 noiembrie 2023, producătorii și comercianții vor fi obligați să participe la sistemul de returnare-garanție (SGR) pentru ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. 

Pentru clientul final, lucrurule sunt destul de simple. Va trebui să achite o garanţie de 50 de bani de fiecare dată când cumpără o băutură din producție locală sau importată (apă, băutură răcoritoare, bere, vin, etc.) de la un comerciant. Ulterior,  după golirea ambalajului, consumatorul îl va aduce într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără să fie condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Pentru retaileri însă, implementarea sistemului este destul de complicată, mulți dintre ei demarând deja acest proces și testând diferite soluții, în acord cu legislația care s-a schimbat oricum de mai multe ori, inclusiv recent, printr-un HG din 5 octombrie ( HG 1.214/2022).

Cum va funcționa SGR la Carrefour

Iată însă cum ar putea arăta, peste un an, modul în care românii vor gestiona deșeurile nereutilizabile.Este modelul pe care urmează să îl implementeze Carrefour, singurul mare retailer care a răspuns întrebărilor Economica pe această temă.

„Am demarat deja procedurile de implementare a Sistemului de Garanție Returnare pentru a ne asigura că toți clienții Carrefour vor putea beneficia de acest serviciu în cele peste 380 de magazine Carrefour din București și din țară în calendarul de lucru anunțat de autorități. ( …) În acest moment, putem confirma faptul că sistemele de colectare vor fi amplasate în magazinele selectate Carrefour, în locațiile ce depășesc suprafață de 200 metri pătrați. Aceste sisteme vor permite colectarea atât manuală, cât și automată, a recipientelor din sticlă, metal și plastic ale produselor lichide ce au între 0,1 și 3 litri, iar garanția va fi returnată în numerar, prin transfer electronic sau voucher care poate fi folosit la cumpărături”, a explicat pentru Economica Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Potrivit acesteia, procesul este unul complex și implică contact permanent cu RetuRO Sistem Garanţie Returnare, administratorul sistemului, dar și cu reprezentanții Ministerului Mediului pentru diverse aspecte operaționale și logistice.

„Acordăm atenție sporită reglementărilor legale, atât cele locale, cât și celor europene. (…) Totodată, ne-am implicat activ și în procesul legislativ, prin Asociația Retailerilor pentru Mediu”, mai spune managerul.

Asociația Retailerilor pentru Mediu este, alături de Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Berarii României pentru Mediu, unul dintre acționarii privați ai RetuRO. Compania are și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, care deține 20% dintre acțiuni.

Cum văd românii acest sistem și ce s-a făcut până acum

Chiar dacă acum reciclarea ambalajelor din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv nu se face într-un sistem centralizat, obligatoriu, marii comercianți alimentari, printre care Kaufland, Lidl, Carrefour, Auchan au organizat de-a lungul timpului diverse campanii punctuale pe această temă. 

„Clienții Carrefour România sunt familiarizați cu acțiunile de colectare și reciclare din magazinele noastre și au răspuns de fiecare dată într-un mod pozitiv acestor inițiative”, ne-a mai declarat oficialul Carrefour.

În luna septembrie a acestui an, spre exemplu, Carrefour a  lansat cea de-a patra ediție a campaniei Plata cu PET, în 20 de hipermarketuri din țară, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și GreenPoint Management, cu sprijinul Financiar Recycling, Professional Recycle, Green PC Ambalaje și Envipco România. Iar rezultatele au fost următoarele până acum: 45.000 de ambalaje din aluminiu, 35.000 ambalaje sticlă și 179.889 PET-uri colectate, campania fiind în desfășurare până pe 27 noiembrie.

Campania de anul acesta este, de altfel, și prima campanie în care compania a testat funcționalitatea echipamentelor inteligente de colectare separată a ambalajelor de băuturi (Reverse Vending Machines), tehnologie care oferă posibilitatea unei colectări separate atât de PET-uri, cât și a dozelor de aluminiu și ambalaje de sticlă. În plus,în campania de anul acesta, retailerul a pus pe lista ambalajelor de reciclat, pe lângă PET, și doze de aluminiu și sticlă.

Pentru fiecare ambala colectat, clienții Carrefour primeau un fruct sau o legumă cultivate în România. Cantitatea se dubla pentru fiecare sticlă rPET DORNA, realizată din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil.

Ce obligații mai au retailerii și producătorii legat de SGG

Potrivit legislației în vigoare,

  • Punctele de returnare a ambalajelor sunt organizate de către autoritățile executive la nivelul unităților administrativ-teritoriale sau de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară, respectiv de către asocierea dintre aceștia și comercianții cu suprafețe de vânzare de sub 200 mp, prin responsabilul desemnat pentru relația cu administratorul SGR.
  • Operatorul punctelor de returnare are obligația de a oferi consumatorilor finali posibilitatea de rambursare a garanției în numerar, prin transfer bancar sau prin voucher care poate fi utilizat sau schimbat în numerar în cadrul structurilor de vânzare ale comercianților asociați sau în cadrul structurilor de vânzare de pe raza administrativ-teritorială.
  • Garanția se va putea returna clienților și prin transfer bancar la solicitarea consumatorului numai cu acordul comerciantului și cu suportarea comisioanelor de către solicitant.
  • Producătorii și comerciații trebuie să se înregistreze în sistemul SGR cu cel puțin 150 de zile înainte de intrarea în vigoare a mecanismului.
  • În cazul comercianților cu suprafață de vânzare sub 200 mp, care vor acționa în parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale pentru organizarea punctelor de returnare, distanță dintre spațiul comercial și punctul de returnare nu trebuie să depășească 150 m în spațiul urban și 500 m în spațiul rural

Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele în economia circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.

Primul an în care se va urmări însă atingerea unor obiective minime este anul 2024.

Astfel, producătorii , prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze următoarele obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR:

  • 65% sticlă, 65% plastic, 65% metal pentru anul 2024;
  • 75% sticlă, 80% plastic, 80% metal pentru anul 2025;
  • 85% sticlă, 90% plastic, 90% metal începând cu anul 2026.

Citește și

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 41 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code