Economice

Dacian Cioloş a fost ales în funcția de președinte al USR PLUS

El a obţinut 19.603 voturi, faţă de contracandidatul său, Dan Barna, care a obţinut 18.900, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Ionuţ Moşteanu.

Dacian Cioloş a fost desemnat câştigător şi după primul tur de scrutin al alegerilor interne pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS.

„Au votat 38.511 colegi, dintr-un total de 44.540, care au primit mail-ul cu link-ul pentru vot, cu aplicaţia pentru vot şi, în urma voturilor exprimate de colegii noştri, clasamentul este următorul: Dacian Cioloş a întrunit 19.603 voturi, Dan Barna – 18.908 voturi. Ăsta este rezultatul în urma votului electronic ce va fi trimis spre validare către Congresul USR ce va avea loc în acest weekend”, a precizat Ionuţ Moşteanu.

Proaspăt ales președinte al USR PLUS, Cioloș a declarat că formațiunea pe care o conduce trebuie să-și propună câştigarea alegerilor prezidenţiale şi a celor locale şi parlamentare.

„Cred că am dovedit că putem avea maturitate şi înţelepciune să ducem la bun sfârşit un proces democratic. (..) Mi se pare foarte importantă participarea masivă la vot, asta arată că cei care sunt în USR PLUS cred în acest proiect al fuziunii şi îl validează prin participarea la aceste alegeri. (…) Am avut şi sesizări şi plângeri, o parte au fost clarificate, altele urmează să fie clarificate, mi se pare important să limpezim lucrurile, vom învăţa şi vom trage consecinţele din experienţa acestui proces pentru că pe viitor aş dori să avem multe astfel de ocazii. (…) USR PLUS va avea un rol important de jucat în perioada următoare, trebuie să ne propunem câştigarea alegerilor prezidenţiale şi a celor locale şi parlamentare”, a spus Cioloş la sediul USR PLUS.

Declarațiile lui Dan Barna

USR PLUS rămâne acelaşi partid care a adus reformă în România, a afirmat vineri seara Dan Barna, care a pierdut alegerile pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor interne.

„Vreau sa le mulţumesc colegilor care au participat la acest demers fără precedent în istoria politică din România. (…) USR PLUS este un partid viu, dinamic şi în care democraţia există şi funcţionează. Ştiu că e multă dezamăgire şi supărare în echipa celor care m-au susţinut, ştiu că în egală măsură este mult entuziasm, bucurie în echipa colegilor care l-au susţinut pe Dacian Cioloş. Până la urmă, despre asta e vorba într-o competiţie firească şi importantă. Dar, dincolo de asta, de luni încolo rămânem acelaşi partid solid, acelaşi partid solidar, acelaşi partid vertical care a adus în România reformă”, a declarat Dan Barna, după anunţarea rezultatelor.

El a precizat că încheie mandatul de co-preşedinte al USR PLUS cu „satisfacţii majore”.

„Am preluat un partid cu 1.000 de membri şi 50 de filiale. Astăzi avem peste 1.000 de filiale, avem peste 50.000 de membri – este o creştere absolut spectaculoasă”, a argumentat Dan Barna.

The post Dacian Cioloş a fost ales în funcția de președinte al USR PLUS appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code