NEWSNET

Economice

Deficitul balanţei comerciale al României a crescut cu peste 3 miliarde de euro, în primele opt luni

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, exporturile FOB au însumat 48,184 miliarde de euro, în timp ce cuantumul importurilor CIF a fost de 62,787 miliarde de euro.

În acest context, exporturile României au crescut cu 24,4%, iar importurile cu 24,9%, raportat la perioada de referinţă analizată de INS.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,7% la export şi 36% la import) şi alte produse manufacturate (30,5% la export, respectiv 30,1% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri, în perioada ianuarie – august 2021, a fost de 35,134 miliarde de euro la expedieri şi de 45,694 miliarde de euro la introduceri, echivalentul a 72,9% din total exporturi, precum şi 72,8% din total importuri.

De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost, în intervalul menţionat, de 13,050 miliarde de euro la exporturi, respectiv de 17,092 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,1% din total exporturi şi 27,2% din total importuri.

La nivelul luni august din acest an, exporturile FOB au însumat 5,672 miliarde de euro, iar importurile CIF 7,401 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,729 miliarde de euro. Totodată, faţă de luna august 2020, exporturile din luna august 2021 au crescut cu 23,3%, în timp ce importurile s-au majorat cu 21,1%.

The post Deficitul balanţei comerciale al României a crescut cu peste 3 miliarde de euro, în primele opt luni appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code