Economice

Departamentul american de Justiție a făcut publică justificarea percheziției de la reședința lui Trump din Florida

„Guvernul desfăşoară o anchetă penală privind îndepărtarea şi depozitarea necorespunzătoare a unor informaţii secrete în spaţii neautorizate, precum şi ascunderea sau eliminarea ilegală a unor înregistrări guvernamentale”, arată încă de la început documentul de 38 de pagini.

Publicarea documentului, care ar putea clarifica dovezile pe baza cărora a avut loc percheziţia fără precedent, a fost ordonată de judecătorul Bruce Reinhart, acelaşi care a aprobat descinderea FBI din 8 august din Palm Beach.

Ancheta urmăreşte să stabilească dacă Trump a luat ilegal documente de la Casa Albă la încheierea mandatului său prezidanţial, în ianuarie 2021, şi dacă a încercat să obstrucţioneze investigaţiile în această privinţă.

FBI a ridicat de la reşedinţa fostului preşedinte peste 20 de cutii cu 11 seturi de documente secrete, unele clasificate chiar „top secret”, cel mai înalt nivel de securitate.

Procuratura a cerut ca întreaga declaraţie în faţa instanţei pentru obţinerea mandatului să rămână confidenţială, pentru a nu afecta ancheta. Presa a contestat în justiţie această măsură şi a obţinut o versiune editată a documentului.

În decizia de joi, judecătorul Reinhart a arătat că există motive valabile pentru secretizarea parţială a declaraţiei – printre altele, necesitatea de a proteja identităţile unor martori şi ale unor agenţi federali, precum şi strategia acuzării şi materialele pregătite pentru marele juriu care va decide dacă este necesar un proces.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 11 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code