Economice

Dmitri Medvedev acuză SUA că încearcă să distrugă Rusia

Dmitri Medvedev – care a ocupat funcţia de preşedinte din 2008 până în 2012 – a spus că un astfel de plan, dacă va fi realizat vreodată, ar putea avea rezultate catastrofale pentru lume.

„Să ne imaginăm că America a reuşit să-şi realizeze obiectivele în această rundă de confruntare. Strategi mărginiţi de la Casa Albă au provocat o criză politică şi economică în Rusia. Au slăbit şi au dus la scindarea unei ţări imense, unei ţări complicate. Şi iată rezultatul: o putere mare nucleară cu un regim politic instabil, cu o conducere slabă, cu o economie prăbuşită şi cu un număr maxim de focoase nucleare care vizează ţinte în SUA şi Europa. Sau, ca rezultat, cinci sau şase ‘ţări noi’ în locul Rusiei, aşa cum au visat peste Ocean în anii 1990, iar fiecare astfel de ‘ţară’ are propria sa armă strategică”, avertizează Medvedev în mesajul său de pe aplicaţia Telegram.

„Rusia nu va permite sub nicio formă o astfel de evoluţie”, afirmă Medvedev, care „uită” să spună că noile sancţiuni impuse de Occident, în special de SUA, împotriva Rusiei intervin ca urmare a invadării Ucrainei, ţară suverană, a cărei independenţă şi integritate teritorială Rusia s-a obligat să o garanteze prin angajamentele asumate conform Memorandumului de la Budapesta (1994).

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code