Economice

Dr. Fischer Dental deschide un laborator în Germania

Subsidiara Dr. Fischer Dental GmbH a fost înființată în Dusseldorf, capitala celui mai populat land din Germania, Nordrhein-Westfalen, aflată în proximitatea altor piețe de interes pentru companie, precum Țările de Jos, Belgia și Franța. Pentru început, investiția a constat în închirierea și dotarea unui punct de lucru şi în angajarea personalului necesar.

Am ales oraşul Dusseldorf pentru acest prim pas important în extinderea business-ului Dr. Fischer Dental, deoarece eu şi soţul meu am lucrat acolo, ca medici stomatologi, dar şi pentru potenţialul de business al zonei şi al localizării strategice. Cunoaştem sistemul medical bine reglementat din Germania, avem deja mulţi clienţi mulţumiţi în această ţară şi credem că numărul acestora va creşte, pe măsură ce şi alţi medici vor afla despre noi. Odată cu deschiderea acestui laborator, le vom putea oferi cabinetelor stomatologice germane, direct pe teritoriul lor, servicii de cea mai bună calitate, la standarde internaţionale, într-un timp foarte scurt şi la preţuri atractive. Nu ne vom opri aici, ci pe viitor urmărim să intrăm şi în alte regiuni germane”, a declarat Dr. Antoaneta Fischer (foto), fondatoarea Dr. Fischer Dental.

Dr Fischer Dental SA este liderul pieţei de tehnică dentară în România şi a fost fondat în anul 1995 de către Antoaneta Fischer, medic stomatolog cu experiență dobândită la Berlin și Dusseldorf.
Compania are circa 80 de angajați, oferă toate tipurile de lucrări protetice clienţilor săi, cabinete stomatologice şi laboratoare de tehnică dentară, pe piaţa autohtonă şi în alte 10 ţări din Europa și America. Principalele categorii de lucrări sunt coroane și punţi dentare, faţete dentare, lucrări protetice pe implanturi, bonturi personalizate de implant, proteze de toate tipurile, aparate ortodontice, gutiere și toate celelalte tipuri de lucrări protetice.

Compania se pregătește de listarea la BVB, după ce a atras peste 5 milioane de lei, în urma unui plasament privat de acțiuni, intermediat de TradeVille, în noiembrie 2021.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code