Economice

Estimare TUI Travel Center: Tarifele pentru vacanțele all inclusive în Antalya ar putea să scadă

TUI Travel Center estimează că Antalya va primi anul acesta cu aproximativ 75% mai puțini turiști din Rusia față 2020, în vreme ce dinspre Ucraina nu se vor înregistra sosiri turistice. În acest context, e de așteptat ca tarifele pentru vacanțele all inclusive în resorturile din Antalya să scadă, pentru că hotelierii turci vor urmări să umple locurile lăsate libere de turiștii din cele două țări și să atragă cu prețuri mai mici vizitatorii din alte zone.

“Rusia și Ucraina se numără printre țările care generează cei mai mulți turiști Antalye. În 2019, de pildă, înainte de pandemie, a fost înregistrat un record: nu mai puțin de 5,5 milioane de ruși și-au făcut vacanțele în Antalya, fiind pe primul loc în top, iar din Ucraina au ajuns peste 800.000 de vizitatori, țara plasându-se pe a treia poziție. În 2022, pe baza evaluării făcute în acest moment, e de așteptat numărul lor să scadă dramatic. De aceea, hotelierii turci se vor concentra în acest sezon și mai mult pe atragerea de turiști din țări precum România, dar și din vestul Europei, și e posibil să asistăm la ajustări de preț pentru vacanțe, dar fără a putea avansa o anumită cifră”, afirmă Ștefan Leontin Joos, general manager TUI Travel Center.

Pentru turiștii români care și-au cumpărat vacanțe prin TUI Travel Center, Antalya rămâne destinația de vacanță favorită pentru sezonul estival 2022.

“Deși 2022 începuse promițător pentru turism, războiul de la granițele noastre a temperat rezervările Early Booking la finalul lunii februarie și, parțial, în martie, nivelul putând fi comparat cu cele două luni de stare de urgență din 2020, la debutul pandemiei de coronavirus. Însă, treptat, speranța că acest conflict se va încheia curând i-a determinat pe români să revină la planurile de vacanță, așa încât ritmul rezervărilor a fost reluat, deși încă destul de timid”, mai spune Ștefan Leontin Joos.

Pe lângă Antalya, în topul destinațiilor căutate de români în această perioadă pentru vacanța de vară se află și insulele grecești (Creta, Rhodos, Zakynthos), dar se constată o creștere a solicitărilor și pe segmentul destinațiilor exotice (Caraibe, Africa – Zanzibar în special, Asia)

Franciza TUI este activă în România sub brandul TUI TravelCenter, are o rețea proprie de agenții, un site dedicat, o echipă de vânzare și conducere proprii.

Fotografie de  Nihat Sinan Erul pe Unsplash

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code