Economice

Evergent Investments acordă dividende de peste 62 de milioane de lei pentru anul financiar 2021

Valoarea de 62.263.501 lei alocata dividendelor reprezinta 41,7% payout ratio din rezultatul net al anului 2021. Data de înregistrare va fi 18 mai 2022 (ex-date 17 mai 2022), iar 10 iunie 2022 va fi data plății dividendului.

Propunerile Consiliului de administratie au drept scop remunerarea actionarilor, atat prin acordarea unui dividend in numerar, cat si prin programe de rascumparare din piata.

Astfel, Evergent Investments va desfășura un nou nou program de răscumpăre de acțiuni, „Programul 7”, care va viza 2,865% din capitalul social înregistrat, cel mult 28.025.000 de acțiuni, dintre care actiuni reprezentand 2% din capitalul social vor fi anulate, iar 0,865% vor fi folosite în programe de tip „Stock Option Plan” pentru a recompensa și fideliza angajații, administratorii și directorii companiei.

Prețul minim al acțiunilor răscumpărate va fi cel al pieței, iar cel maxim a fost stabilit la 2,2 lei. „Programul 7” se va derula pe parcursul a cel mult 18 luni și a fost propus ca urmare a succesului înregistrat de programele anterioare, care au a contribuit la sustinerea lichiditatii actiunilor EVER și au generat o creștere cu 21,9% a valorii unitare a activului net (VUAN) și a ponderii detinerii în capitalul social pentru acționarii existenți.

„Mulțumim acționarilor noștri pentru voturi și încrederea pe care ne-o acordă. În pofida climatului politic și economic plin de incertitudini, continuăm să construim o companie solidă. În 2021 am depășit pragul de semnificație de 500 de milioane de euro a activelor administrate, cu o strategie investițională bine articulată, care a generat o creștere cu 19,4% a averii acționarilor noștri. Prin mixul optim între politică predictibilă de dividend și programele de răscumpărare returnăm valoare acționarilor noștri, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Acest aspect este susținut de ratele de distribuire ale dividendelor din ultimii ani care demonstrează, atât predictibilitatea acordării de dividende acționarilor pe o bază consistentă, cât și stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziție puternică financiară pe piață. În 2022, vom continuă să demonstrăm nivelul de expertiză al echpei noastre, identificând oportunități de creștere și investiții, pentru care am alocat un buget de 169,9 milioane de lei”, a declarat Claudiu Doroș, președinte al Consiliului de administrație și director general al Evergent Investments.

Pentru anul financiar 2022, acționarii Evergent Investments au aprobat un buget de venituri și cheltuieli care prevede venituri 99,4 milioane de lei, un profit net de 6,2 milioane lei, un câștig net din vânzarea activelor proprii de 58,3 milioane de lei, respectiv un program de investiții în valoare de 169,9 milioane de lei.

 

Despre Evergent Investments

Cu peste 30 de ani de experiență pe piața de capital, Evergent Investments S.A. este un Administrator de Fonduri de Investiții Alternative (AFIA), autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la 23.01.2018, și o companie listată la Bursa de Valori București (sub simbolul EVER), situată în topul fondurilor investiții din România. Prin politica de dividend predictibilă și programele de răscumpărare, compania le oferă acționarilor atât profituri pe termen scurt, cât și perspectiva creșterii valorii activelor deținute pe termen lung. De lungul ultimilor 11 ani, compania a distribuit dividende care depasesc valoarea de 675 de milioane de lei, iar valoarea activelor administrate a urcat la 2,553 de miliarde de lei la finele anului 2021.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code