Economice

EY: 52% dintre consumatori spun că majorarea costurilor le afectează capacitatea de a achiziţiona bunuri

Sondajul trimestrial despre comportamentul consumatorilor la nivel global, realizat în februarie 2022, pe un eşantion de 18.000 de persoane, a evidenţiat că 52% dintre respondenţi spun că majorarea costurilor bunurilor şi serviciilor le afectează deciziile şi capacitatea de cumpărare, se menţionează într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Cei care resimt cel mai acut acest impact sunt persoanele cu venituri mici (62%), însă rezultatele sondajului arată că şi persoanele cu venituri medii (48%) şi cele cu venituri mari (42%) resimt, de asemenea, presiunea costurilor.

Pieţele emergente sunt cel mai puternic afectate, 62% dintre respondenţi menţionând că alegerile lor de consum sunt determinate de preţurile accesibile (77% în Africa de Sud, 64% în India, 63% în Brazilia, 42% în China), în comparaţie cu 45% dintre respondenţii din pieţele dezvoltate (50% în SUA, 52% în Canada, 42% în Marea Britanie, 40% în Franţa).

Potenţiala creştere a preţurilor şi anticiparea unor noi variante de COVID-19 îi determină pe consumatori să îşi limiteze pe mai departe consumul, să opteze pentru alternative mai ieftine şi să cumpere mai puţine produse neesenţiale. Printre principalele articole pentru care respondenţii spun că vor cheltui mai puţin se numără îmbrăcămintea (38%), cosmeticele şi produsele de înfrumuseţare (35%) şi alcoolul (30%). Mulţi caută deja alternative mai ieftine pentru alimentele proaspete (20%) şi alimentele ambalate (19%).

„Având în vedere că se aşteaptă un consum mai mic din partea consumatorilor şi faptul că ei se vor concentra pe produse cu marje mai mici, retailerii vor acţiona în mod inevitabil pentru a-şi proteja propria marjă. Acest lucru se poate traduce prin diverse iniţiative, în funcţie de nivelul de maturitate şi de strategia fiecărui jucător, de la măsuri de reducere a costurilor în lanţul lor de aprovizionare şi de reducere a stocurilor, până la măsuri mai drastice, cum ar fi optimizarea prezenţei lor fizice şi creşterea suplimentară a preţului final pentru consumatori”, a declarat Cristian Cârstoiu, partener Consultanţă EY România

Sondajul mai semnalează că incertitudinea privind gestionarea costurilor de trai în creştere îi determină pe aproape două treimi (60%) dintre respondenţi să-şi dorească să economisească mai mult în viitor, iar 39% dintre ei spun că au deja ca obiectiv să economisească, mai degrabă decât să cheltuiască. Cei mai economi sunt cei din Africa de Sud (56%), Indonezia (54%) şi din Mexic, Brazilia şi Argentina (toate cu 51%).

Consumatorii caută experienţe mai mult ca niciodată. Ei spun că doresc să recupereze timpul pierdut şi caută să evadeze de sub presiunile lumii post-COVID-19. Un procent de 45% dintre ei spun că intenţionează să trăiască mai mult în prezent.

Studiul le propune respondenţilor cinci direcţii majore către care ar opta să îşi aloce prioritar cheltuielile: „planeta mai întâi”, „accesibilitatea mai întâi”, „experienţa mai întâi”, „sănătatea mai întâi” şi „societatea mai întâi”. Dintre acestea, „experienţa” a înregistrat cea mai mare creştere, dublându-şi importanţa pentru consumatori comparativ cu anul 2020 şi clasându-se acum ca a treia prioritate de alocare a cheltuielilor, în condiţiile în care, la începutul pandemiei, ocupa ultima poziţie.

Alocarea prioritară a cheltuielilor pentru experienţe este acum aleasă de cel mai mare segment de respondenţi în SUA (24%), Franţa (26%), India (31%) şi Thailanda (32%). Cei mai puţini care aleg această opţiune sunt respondenţii din Finlanda (13%), Australia (15%) şi Noua Zeelandă (10%).

42% dintre respondenţi plănuiesc să cheltuiască mai mulţi bani pe experienţe în următorul an. Cu toate acestea, 39% sunt mai puţin înclinaţi să se implice în experienţe în afara casei lor, aşteptarea lor fiind ca experienţa să vină la ei. Clienţii care se aventurează în afară cer mai mult de la magazinele fizice, peste o treime (36%) plănuind să viziteze doar magazinele care le oferă o experienţă deosebită.

Atunci când vine vorba despre decizia de cumpărare, pentru al doilea trimestru consecutiv, majoritatea respondenţilor (26%) spun că planeta este pe primul loc, înaintea accesibilităţii (24%) şi a experienţei (20%). Acest aspect este deosebit de evident în China şi Brazilia, unde decizia de cumpărare a 32% dintre respondenţii este determinată de impactul asupra planetei.

Consumatorii aleg să facă achiziţii mai sustenabile, făcând tot ce pot pentru a conserva mediul înconjurător. 56% dintre ei declară că vor acorda mai multă atenţie impactului de mediu al achiziţiilor lor şi 52% se angajează să acorde mai multă atenţie impactului social. 42% spun că vor cumpăra numai de la branduri care se aliniază cu propriile lor valori – un punct de vedere susţinut într-un procent egal, de 48%, de consumatorii din generaţia Z şi de cei din generaţia Millennials.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code