NEWSNET

Economice

Firmele cu cele mai mari afaceri în judeţele în care sunt înregistrate; antreprenorii români „câştigă” două judeţe de la investitorii străini, în anul crizei Covid-19 – analiză

Majoritatea firmelor care au cele mai prospere afaceri din judeţele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini şi în 2020. Totuşi, în primul an al crizei Covid-19, antreprenorii români s-au impus în 12 judeţe, faţă de nouă judeţe, în anul 2019, arată o analiză făcută de Economica.net pe baza datelor obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi a bilanţurilor depuse de firme la Finanţe.
Mai mult, în primul an al crizei sociale şi sanitare provocate de Covid-19, antreprenorii români „au cucerit” două judeţe în care liderii cu state vechi au fost investitori străini, aşa cum reiese din analizele făcute de Economica.net din 2017 încoace.

Este vorba despre:

Botoşani: lider nou în 2020 – Doly Com Distribuţie SRL, afacere cu capital integral autohton.
Doly Com Distribuţie SRL, afacere cu capital integral românesc, e noul lider al economiei din Botoşani, după ce a surclasat producătorul de haine Formens SRL, lider în acest judeţ din 2017 până în 2019 inclusiv, conform analizelor făcute de Economica.net.
Doly-Com Distribuţie, care are în portofoliu deţine brandul „Carpathian beef”, e deţinută de omul de afaceri Ruslan Balîc.

Neamţ: lider nou în 2020. Producătorul de lacuri şi vopsea Kober conduce afacerile înregistrate în judeţul Neamţ, surclasând firma TRW Airbag Systems SRL, subsidiara locală a gigantului german de componente auto ZF Friedrichshafen AG, lider al economiei judeţului în 2019 şi în 2018, conform analizelor Economica.net. Kober e o afacere cu capital integral românesc, deţinută de Vasile şi Mariana Kober.

Iată succint unde au reuşit să se impună antreprenorii români în 2020:

Ilfov: Altex Romania, controlată de Dan Constantin Ostahie, liderul afacerilor înregistrate în judeţ pentru al doilea an consecutiv.

Bacău: Dedeman, cea mai prosperă afacere înregistrată în judeţ, pentru al patrulea an consecutiv. Retailerul de bricolaj Dedeman e deţinut de fraţii Pavăl prin intermediul firmei Paval Holding SRL.

Botoşani: lider nou în 2020 – Doly Com Distribuţie SRL, afacere deţinută de omul de afaceri Ruslan Balîc.

Neamţ: lider nou în 2020. Kober, afacere cu capital integral românesc, deţinută de Vasile şi Mariana Kober.

Harghita: Romaqua Group SA, cea mai mare companie cu capital integral privat şi autohton din industria locală a băuturilor nealcoolice şi cea mai prosperă afacere din judeţ, în ultimii patru ani.

Vrancea: lider nou în 2020. Annabella, afacere cu capital integral românesc, deţinută de Dorina şi Dan-Constantin Mutu din Vâlcea, cea mai prosperă firmă înregistrată în Vrancea, arată analiza Economica.net.

Vaslui: Plantagro Com SRL, deţinută de doi antreprenori români, cea mai mare afacere din judeţ pentru al patrulea an consecutiv.

Maramureş: producătorul de mobilă Aramis Invest SRL, deţinut de Mihai Vladimir Iacob şi de Marius Şelescu, are cele mai mari afaceri din judeţ în 2020, arată analiza Economica.net.

Teleorman: Autocora SRL, afacere cu capital integral românesc, noul lider al afacerilor înregistrate în judeţ. Autocora SRL e deţinută de Danel Dinu din Alexandria, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Mehedinţi: Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA, controlat de Constantin Isvoranu, lider al afacerilor din judeţ pentru al treilea an consecutiv.

Sibiu: Romgaz SA, controlată de statul român, are cea mai bănoasă afacere înregistrată în judeţ, din ultimii patru ani, arată analizele Economica.net.

Gorj: Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de statul român, cea mai mare afacere din judeţ, pentru al patrulea an consecutiv.

Zece lideri au avut afaceri nete mai mari de un miliard de euro în primul an al crizei Covid-19. Doar doi dintre ei au capital integral românesc: Dedeman şi Altex.

  • Automobile Dacia SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 18,29 de miliarde de lei, cu 25,82% mai mici decât cele din anul 2019.
  • OMV Petrom a avut afaceri nete de 14,79 de miliarde de lei în 2020, cu 25,25% mai mici decât cele din 2019.
  • Lidl Discount SRL, care operează magazinele Lidl, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 12,86 de miliarde de lei, cu 31,72% mai mari decât cele din 2019, reiese dintr-o statistică Economica.net.
  • Ford Romania a avut afaceri nete de 12,37 de miliarde de lei în 2020, cu peste 20% mai mari decât cele realizate în anul 2019.
  • Dedeman a încheiat primul an al pandemiei de Covid cu afaceri nete 9,08 miliarde de lei, cu 10,52% mai mari decât în 2019, reiese din bilanţurile comparate de Economica.net.
  • Profi Rom Food SRL a avut afaceri nete de 8,83 de miliarde de lei în 2020, cu 21,64% mai mari decât cele înregistrate în anul 2019.
  • Rompetrol Rafinare a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 8,27 de miliarde de lei, cu 43,89% mai mici decât cele realizate în anul 2019.
  • Star Assembly SRL, care produce şi asamblează cutii de viteză pentru autoturismele de lux Mercedes Benz, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 7,36 de miliarde de lei, cu 2,22% mai mari decât cele realizate în anul 2019.
  • Firma Mol Romania Petroleum Products SRL, o subsidiară a MOL Group, prin care este operat lanţul de benzinării MOL, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 5,54 de miliarde de lei, cu peste 21% mai mici decât cele realizate în anul 2019.
  • Altex Romania a realizat afaceri nete de peste 5 miliarde de lei în anul 2020, cu 24,12% mai mari decât cele din anul 2019, potrivit analizei Economica.net.

 

Economica.net vă prezintă, in extenso, cine sunt liderii afacerilor din fiecare judeţ al ţării, în primul an al crizei Covid-19.

 

Alba: cea mai prosperă afacere din judeţ deţinută de germanii de la Daimler AG.

Star Assembly SRL, lider în Alba din 2017 încoace, a avut creşteri pe toate liniile în primul an al crizei Covid-19.

Star Assembly SRL, subsidiara din ţara noastră a companiei germane Daimler AG, are cea mai mare cifră de afaceri realizată în judeţul Alba din 2017 până în 2020, reiese din analizele făcute de Economica.net anual, pe baza datelor pe care le-am obţinut de la ONRC.
Star Assembly SRL, care produce şi asamblează cutii de viteză pentru autoturismele de lux Mercedes Benz, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 7,36 de miliarde de lei, cu 2,22% mai mari decât cele realizate în anul 2019.

Firma a a avut marjă de profit net de 3,29% în 2020, în creştere uşoară faţă de cea realizată în anul 2019.
Star Assembly a avut un număr mediu de 1.746 de angajaţi în 2020, în creştere cu 9 oameni faţă de nivelul anului 2019.
Acţionarul majoritar al firmei Star Assembly e Mercedes Benz AG din Germania.

Argeş: francezii de la Renault fac cei mai mulţi bani din judeţ, în ciuda scăderii afacerilor, profitabilităţii şi a numărului mediu de angajaţi în primul an al crizei Covid.

Automobile Dacia SA, cel mai mare producător român de automobile din ţara noastră, parte a grupului Renault, are cele mai mari afaceri din Argeş între anii 2017 – 2020, reiese din analizele făcute de Economica.net despre acest subiect.
Automobile Dacia SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 18,29 de miliarde de lei, cu 25,82% mai mici decât cele din anul 2019.
Automobile Dacia a avut marjă de profit net de 1,62% în 2020, cu peste un punct procentual mai mică decât cea din 2019, arată analiza Economica.net. Uzina Dacia de la Mioveni a avut un număr mediu de 13.685 salariaţi în 2020, în scădere cu 1.076 de oameni faţă de nivelul indicatorului din anul 2019. Cu toate acestea, Uzina Dacia de la Mioveni rămâne pe locul al doilea în topul firmelor private cu cei mai mulţi angajaţi din economie, în ciuda scăderii numărului mediu de angajaţi în anul crizei provocate de Covid-19, arată o analiză publicată de Economica.net la acest link.

Arad: lider nou în 2020. Nemţii de la DKV controlează cea mai mare afacere din judeţ.

Smart Diesel e noul lider al economiei din Arad în 2020, după ce Takata Romania, care a avut cele mai mari afaceri din judeţ din 2017 până în 2019 inclusiv, a fost absorbită de Joyson Safety Systems Arad şi a ieşit din clasament.
Takata Romania a fost dizolvată fără lichidare la 31 Octombrie 2020.

Smart Diesel a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,47 de miliarde de lei, cu 3,75% mai mici decât cele realizate în anul 2019, arată bilanţurile firmei, comparate de Economica.net. Firma a avut marjă de profit net de 3,15% în anul 2020, cu peste un punct procentual mai mare decât cea din 2019. Smart Diesel a avut un număr mediu de 133 de salariaţi în anul 2020, în scădere uşoară faţă de valoarea indicatorului din 2019, an în care a avut, în medie, 135 de oameni pe statele de plată.
Smart Diesel are o reţea de staţii de alimentare cu carburant, carduri de alimentare cu motorină în ţară şi în străinătate, oferă servicii de recuperare TVA şi accize.

Smart Diesel e deţinută de DKV Beteiligungsgesellschaft MBH din Germania, cu 70% din acţiuni şi Smart Invest Holdco SA, cu 30%. Societatea Smart Invest Holdco e controlată de Ovidiu Ioan Andrieş, cu peste 54% din capitalul social, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Bacău: Dedeman, cea mai prosperă afacere înregistrată în judeţ, pentru al patrulea an consecutiv.

Din 2017 încoace, Dedeman, cel mai mare lanţ de magazine de bricolaj din România, deţinut de fraţii Pavăl, are cea mai mare afacere înregistrată în Bacău, arată analizele făcute de Economica.net.
Retailerul de bricolaj Dedeman e deţinut de fraţii Pavăl prin intermediul firmei Paval Holding SRL.

Afaceri – record în 2020 pentru retailerul de bricolaj care are capital integral autohton.
Dedeman a încheiat primul an al pandemiei de Covid cu afaceri nete 9,08 miliarde de lei, cu 10,52% mai mari decât în 2019, reiese din bilanţurile comparate de Economica.net.

Dedeman a avut profitabilitate netă de peste 16% în primul an de Covid-19, în creştere uşoară faţă de cea din 2019, arată statistica Economica.net, făcută pe baza bilanţului depus de firmă la Finanţe.

Firma a a ajuns la cel mai mare număr mediu de salariaţi de până acum. A avut, în medie, peste 11.000 de angajaţi în 2020.
Dedeman a avut, în medie, peste 11.300 de salariaţi pe statele de plată în 2020, cu peste 600 de oameni în plus faţă de nivelul raportat la Finanţe în 2019.

Bihor: lider nou după trei ani consecutivi în care canadienii de la Celestica au condus economia judeţului. Nemţii de la Eberspächer Exhaust Technology au acum cea mai prosperă afacere din Bihor.

Eberspächer Exhaust Technology Romania operează fabrica de sisteme de evacuare pentru industria auto din Oradea. Firma, redenumită Purem Oradea, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 2,15 miliarde de lei, cu 96% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Purem Oradea a avut marjă de profit net de 2,26% în 2020, cu aproape un punct procentual mai mare decât cea din 2019. Fabrica de sisteme de evacuare pentru industria auto din Oradea a avut un număr mediu de 650 de angajaţi în 2020, în creştere cu 223 de oameni faţă de nivelul din 2019.

Bistriţa Năsăud: liderul economiei judeţului e Leoni Wiring Systems Ro SRL, pentru al treilea an consecutiv.

Scăderi pe toate liniile pentru Leoni

Leoni Wiring Systems Ro SRL a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,21 de miliarde de lei, cu 2,84% mai mici decât cele realizate în anul 2019. Societatea revine pe pierdere în anul 2020, după patru ani consecutivi în care a realizat profit. Firma a mai raportat pierderi în 2015, reiese din bilanţurile firmei comparate de Economica.net.
Leoni Wiring Systems Ro SRL a avut pierdere netă de peste 28 de milioane de lei în 2020, după ce în 2019 a avut profit net de peste 14 milioane de lei.
Firma a avut un număr mediu de 5.172 de angajaţi în 2020, în scădere cu 359 de oameni faţă de nivelul anului 2019.

  • Grupul german Leoni a intrat pe piaţa românească în anul 2000 prin deschiderea primei sale fabrici – Wiring Systems Division, la Arad. Au urmat fabrica din Bistriţa, deschisă în 2002, şi cea de lângă Piteşti, deschisă în anul 2005. Ulterior au fost deschise fabricile satelit din Beiuş, Luduş, Marghita şi Bumbeşti-Jiu. În anul 2016, a fost înființat primul Shared Service Center Leoni, în Cluj-Napoca. Leoni produce în ţara noastră sisteme de cablare pentru industria auto.

Lider nou în Botoşani: o afacere cu capital integral autohton.

Doly Com Distribuţie SRL, afacere cu capital integral românesc, e noul lider al economiei din Botoşani, după ce a surclasat producătorul de haine Formens SRL, lider în acest judeţ din 2017 până în 2019 inclusiv, conform analizelor făcute de Economica.net.
Doly-Com Distribuţie e deţinută de Ruslan Balîc, conform informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de Termene.ro.

Doly-Com Distribuţie deţine mărcile „Carpathian beef”, sub care vinde produse din carne de vită românească, dar şi brandurile „Chef de grill”, „Chef de gătit”, „Ospăţ vânătoresc”. Firma are una dintre cele mai mari unităţi de abatorizare de bovine şi cabaline din România şi e unul dintre cei mai mari ambalatori de carne proaspătă din ţară.

Doly-Com Distribuţie SRL a avut afaceri nete de 274,33 de milioane de lei în anul 2020, cu 5,34% mai mari decât cele realizate în anul 2019, arată analiza Economica.net. Firma a avut marjă de profit de 6,63% în anul 2020, de peste patru ori mai mare decât cea realizată în anul 2019, arată analiza făcută de Economica.net pe baza bilanţurilor depuse de firmă la Finanţe. Firma a avut un număr mediu de 393 de salariaţi, faţă de 395 de oameni în 2019.

 

Braşov: noul lider e retailerul alimentar Selgros, arată datele obţinute de Economica.net de la ONRC.

Autoliv Romania SRL a fost cel mai mare jucător din economia judeţului Braşov din 2017 până în 2019 inclusiv, reiese din analizele făcute de Economica.net despre acest subiect.

Selgros Cash&Carry a avut afaceri nete de 3,86 de miliarde de lei în anul 2020, cu 1% mai mari decât cele din anul 2019. Compania a realizat marjă de profit net de 1,61% în anul 2020, cu circa 0,5 puncte procentuale mai mică decât cea din 2019. Selgros a avut un număr mediu de 4617 angajaţi în anul 2020, cu 159 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019, reiese din bilanţurile firmei, comparate de Economica.net.
Selgros e deţinută de Transgourmet Central and Eastern Europe GMBH din Germania.

Agricost SA, controlată de o compania din Emiratele Arabe Unite, liderul economiei din Brăila pentru al doilea an consecutiv.

Amintim că Agricost SA, unul dintre cei mai mari producători agricoli din România, redevine liderul economiei din Brăila în anul 2019, arată analizele făcute de Economica.net. Agricost SA a mai condus afacerile din judeţul Brăila în anul 2017, reiese din statisticile anuale făcute de Economica.net.
Agricost SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 410,8 milioane de lei, cu 7,64% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Profitabilitatea netă a firmei a ajuns la 21,25% în 2020 şi e cu 2,75 puncte procentuale mai mică decât cea din 2019, arată analiza făcută de Economica.net.
Agricost a lucrat cu un număr mediu de 793 de salariaţi în 2020, cu 13 în plus faţă de nivelul anului 2019.

Acţionarul majoritar al firmei este compania Al Dahra Agriculture Sole Proprietorship LLC din Emiratele Arabe Unite.

Cel mai mare jucător din economia Capitalei este OMV Petrom SA pentru al doilea an consecutiv.

OMV Petrom a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 14,79 de miliarde de lei, cu 25,25% mai mici decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de 9,33% în anul 2020, de aproape două ori mai mică decât cea din 2019 (de 18%), arată analiza Economica.net. OMV Petrom a avut un număr mediu de 10.949 de salariaţi în 2020, în scădere cu 865 de oameni faţă de nivelul anului 2019.

Bunge Romania SRL are cea mai prosperă afacere din Buzău din 2017 până în 2020, reiese din analizele Economica.net.

Acţionarul majoritar al firmei Bunge Romania este Koninklijke Bunge BV din Olanda.

Bunge Romania a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,94 de miliarde de lei, cu 4,65% mai mari decât cele din 2019.
Bunge Romania continuă să meargă în pierdere de cel puţin şase ani încoace.
În 2020, firma a avut pierdere netă de peste 71 de milioane de lei, cu aproape 50% mai mare decât cea din 2019. Bunge Romania a lucrat cu un număr mediu de 549 de angajaţi în 2020, în creştere cu 192 de oameni faţă de valoarea indicatorului din 2019.
Firma este unul dintre cei mai mari producători de ulei comestibil de pe piaţa românească. Bunge Romania este producătorul mărcilor de ulei Floriol şi Unisol.

Firma Agro-Chirnogi SA, controlată de mai mulţi oameni de afaceri libanezi, conduce afacerile din Călăraşi pentru al patrulea an consecutiv.

Producătorul agricol, controlat de investitori libanezi prin firma Maria Group SRL, este liderul economiei din judeţul Călăraşi pentru al patrulea an consecutiv, arată analizele făcute de Economica.net.
Agro-Chirnogi SA a avut afaceri nete de 456,55 de milioane de lei în anul 2020, cu peste 31% mai mici decât cele realizate în 2019.
Firma a avut marjă de profit net de 2% în 2020, de peste trei ori mai mică decât cea din 2019, an încheiat cu profitabilitate netă de 6,54%. Firma a avut un număr mediu de 489 de angajaţi în 2020, faţă de 486 – în 2019.

Sumitomo Electric Bordnetze din Germania are cea mai mare afacere din Caraş-Severin, de patru ani încoace.

Producătorul de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule Bordnetze SRL este liderul afacerilor din Caraş-Severin în din 2017 până în 2020, arată analizele făcute de Economica.net.
Bordnetze SRL a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 862,77 de milioane de lei, cu 22% mai mici decât cele rulate în anul 2019.
Firma a revenit pe pierdere în 2020, după un an în care a avut marjă de profit net de 7,78%.
Bordnetze SRL a avut, în medie, 7.166 de salariaţi în 2020, în creştere cu 252 de oameni faţă de nivelul anului 2019.
Firma e deţinută de Sumitomo Electric Bordnetze SE din Germania.

Grupul petrolier ungar MOL controlează cea mai bănoasă afacere din judeţul Cluj pentru al patrulea an consecutiv.

Liderul afacerilor din Cluj este firma Mol Romania Petroleum Products SRL, arată analizele făcute de Economica.net.

Firma Mol Romania Petroleum Products SRL, o subsidiară a MOL Group, prin care este operat lanţul de benzinării MOL, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 5,54 de miliarde de lei, cu peste 21% mai mici decât cele realizate în anul 2019. Compania a avut marjă de profit net de 5% în anul 2020, cu peste un punct procentual mai mare decât cea din 2019. Firma a lucrat cu un număr relativ stabil de angajaţi, peste 240 de oameni, în medie, în 2020 şi în 2019.

Rompetrol Rafinare SA, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas care administrează rafinăria Petromidia, este liderul afacerilor din Constanţa în ultimii patru ani consecutivi.

Rompetrol Rafinare a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 8,27 de miliarde de lei, cu 43,89% mai mici decât cele realizate în anul 2019.
Compania merge în pierdere pentru al treilea an consecutiv. Rompetrol Rafinare a avut pierdere netă de peste 645 de milioane de lei în 2020, cu peste 80% mai mare decât cea din 2019.
Rompetrol Rafinare a avut un număr mediu de 1.097 de angajaţi în 2020, în scădere cu 59 de oameni faţă de nivelul anului 2019.

Grecii de la Olympus, lideri în Covasna pentru al patrulea an consecutiv.

Fabrica de Lapte Braşov SA, subsidiara din România a grupului elen Olympus şi producătorul lactatelor Olympus, este liderul afacerilor din Covasna din 2017 până în 2020, arată analizele făcute de Economica.net.
Fabrica de Lapte Braşov a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de peste 537 de milioane de lei, cu 5,48% mai mari decât cele din 2019. Firma a realizat marjă de profit net de 2,35% în 2020, cel puţin dublă faţă de cea din anul 2019, arată analiza Economica.net. Fabrica de Lapte Braşov a avut un număr mediu de 436 de angajaţi în 2020, cu peste 30 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Cea mai prosperă afacere din Dâmboviţa este Arctic SA, cel mai mare producător de electrocasnice din România, în perioada 2017 – 2020, arată analizele făcute de Economica.net.

  • În 2002, societatea Arctic a fost cumpărată de grupul turcesc Arcelik.

Arctic SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 2,71 de miliarde de lei, cu 8,68% mai mari decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de 3,83% în 2020, cel puţin dublă faţă de cea realizată în anul 2019, arată analiza Economica.net. Firma a avut un număr mediu de 3.604 salariaţi în 2020, cu aproape 100 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Ford Romania, lider în Dolj pentru al patrulea an consecutiv.

Acţionarii Ford Romania sunt Ford Capital BV din Olanda cu peste 99.99% din acţiuni şi Ford Motor Company din SUA.
Ford Romania a avut afaceri nete de 12,37 de miliarde de lei în 2020, cu peste 20% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit sub 1% în 2020, faţă de 1,54% în 2019. La uzina Ford au lucrat, în medie, 6.181 de oameni în 2020, în plus cu 892 de oameni faţă de valoarea anului 2019.

Un om de afaceri indian controlează, prin firma britanică Liberty House Group, combinatul siderurgic din Galaţi, cea mai prosperă afacere din acest judeţ în ultimii patru ani.

Grupul Liberty House, parte a Alianţei GFG, a omului de afaceri Sanjeev Gupta, este în prezent proprietarul combinatului siderurgic Galaţi care a fost redenumit Libery Galaţi.

Liberty Galati a avut afaceri nete de 4,66 de miliarde de lei în 2020, cu 8,19% mai mici decât cele din 2019. Combinatul revine pe pierdere după doi ani consecutivi în care a avut profit.
Liberty Galati a încheiat anul 2020 cu pierdere netă de peste 51 de milioane de lei, după ce în 2019 a avut marjă de profit de 0,56%.
La combinat au lucrat, în medie, 5.026 de oameni în anul 2020, faţă de 5.081 – în 2019.

Volvo Romania SRL, reprezentantul Volvo Trucks în ţara noastră, cea mai prosperă afacere înregistrată în Giurgiu, pentru al doilea an consecutiv.

Acţionarii firmei sunt compania suedeză Volvo Lastvagnar Aktiebolag cu peste 64% din acţiuni şi compania franceză Renault Trucks SAS cu peste 35% din acţiuni.
Volvo Romania a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 397,6 milioane de lei în 2020, cu 8,44% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 4,98% în 2020, cu peste un punct procentual mai mare decât cea din 2019. Firma a avut un număr mediu de 254 de salariaţi în 2020, în scădere nesemnificativă faţă de nivelul anului 2019.

Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de statul român, cea mai mare afacere din Gorj pentru al patrulea an consecutiv.

Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul dintre cei mai mari producători de energie din ţară, continuă să fie şi în 2020 cea mai mare afacere din Gorj, reiese din statisticile Economica.net.
CEO a avut afaceri nete de 2,09 miliarde de lei în 2020, cu peste 32% mai mici decât cele din 2019. Societatea continuă să meargă în pierdere care a urcat la 939 de milioane de lei în 2020, de la peste 863 de milioane de lei în anul 2019. CEO a avut un număr mediu de 12.193 de salariaţi în 2020, în scădere cu peste 660 de oameni faţă de valoarea indicatorului din anul 2019.

Romaqua Group SA, cea mai mare companie cu capital integral privat şi autohton din industria locală a băuturilor nealcoolice şi cea mai prosperă afacere din judeţul Harghita, în ultimii patru ani.

Romaqua este deţinută de Sofia Creţu Hu Difei şi Nicolae Palfi.
Romaqua Group a avut afaceri nete de 841,52 de milioane de lei în 2020, în scădere nesemnificativă faţă de valoarea anului 2019. Marja de profit net a firmei a coborât nesemnificativ la 10,03% în 2020, de la 10,3% în 2019. Firma a avut un număr mediu de 2.201 salariaţi în 2020, cu 58 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Olandezii de la Philips, care au fabrica de electrocasnice de la Orăştie, liderii economiei judeţului pentru al doilea an consecutiv.

Am arătat deja că Philips Orăştie SRL, care operează fabrica de electrocasnice a companiei olandeze cu acelaşi nume, a devansat producătorul de cablaje auto Sews Romania şi a ajuns cea mai prosperă afacere din Hunedoara în anul 2019.
Acţionar majoritar la Philips Oraştie e Koninklijke Philips N.V. Royal Philips din Olanda cu 90% din acţiuni.

Philips Orăştie SRL a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,11 miliarde de lei, cu peste 23% mai mari decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de 3,8% în 2020, în creştere uşoară faţă de cea din 2019. La fabrica din Orăştie au lucrat, în medie, 1.445 de oameni în 2020, cu 116 oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Francezii de la Avril au cea mai mare afacere din judeţul Ialomiţa.

Producătorul de ulei vegetal Expur este liderul economiei din Ialomiţa din 2017 până în 2020, arată analizele făcute de Economica pe baza datelor primite de la ONRC.
Expur, subsidiara din România a grupului francez Avril, produce la fabrica din Slobozia uleiuri vegetale şi biodiesel. Printre cele mai cunoscute mărci ale producătorului de ulei Expur se numără „Untdelemn de la bunica” şi „Marisol”.
Expur a realizat în România afaceri nete de 1,15 miliarde de lei în anul 2020, cu 4,35% mai mici decât cele din anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 1,41% în anul 2020, cu circa 0,5 puncte procentuale mai mică decât cea din anul 2019. La fabrica Expur au lucrat, în medie, 443 de oameni în 2020, faţă de 440 – în 2019.

Delphi Diesel Systems Romania SRL, redenumită Borgwarner Romania SRL, cel mai mare jucător din economia judeţului Iaşi pentru al patrulea an la rând.

Borgwarner Romania SRL are cele mai mari afaceri din judeţul Iaşi din 2017 până în 2020, arată statistica realizată de Economica pe baza datelor obţinute de la ONRC.
Firma produce la Iaşi pompe de înaltă presiune şi injectoare pentru industria auto.
Borgwarner Romania a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,76 de miliarde de lei, cu 21,11% mai mici decât cele din 2019. Marja de profit net a firmei a scăzut la 0,47% în 2020, de la peste 3% în anul 2019, arată analiza Economica.net.
La firmă la au lucrat, în medie, 2.228 de angajaţi în 2020, în scădere cu peste 380 de oameni faţă de nivelul anului 2019.

Altex Romania, liderul afacerilor înregistrate în Ilfov pentru al doilea an consecutiv.

Altex Romania a realizat afaceri nete de peste 5 miliarde de lei în anul 2020, cu 24,12% mai mari decât cele din anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 2,43% în anul 2020, cu peste 0,5 puncte procentuale mai mare decât cea din 2019, arată analiza Economica.net. La firmă au lucrat, în medie, 4.043 de oameni în 2020, cu aproape 500 de oameni în plus faţă de valoarea indicatorului din 2019.
Altex Romania face parte din grupul Altex, controlat de omul de afaceri Dan Constantin Ostahie.

Producătorul de mobilă Aramis Invest SRL are cele mai mari afaceri din Maramureş în 2020 şi în 2019, arată datele obţinute de Economica.net de la ONRC.

Aramis Invest este deţinută de Mihai Vladimir Iacob, asociat cu 60% şi de Marius Şelescu, cu 40%.
Aramis Invest a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,18 miliarde de lei, cu 3,45% mai mari decât cele din anul 2019. Firma a avut marjă de profit de 4,79% în anul 2020, în creştere uşoară faţă de cea din anul 2019, reiese din analizele făcute de Economica.net anual. Firma a lucrat cu un număr mediu de 4.640 de angajaţi în 2020, cu peste 270 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA, controlat de Constantin Isvoranu, lider al afacerilor din Mehedinţi pentru al treilea an consecutiv.

Combinatul de Celuloză şi Hârtie a devenit cea mai mare afacere din Mehedinţi în 2018, după ce a depăşit liderul anului 2017: Com Prodaliment Distributie SRL, potrivit analizelor Economica.net.
Acţionarul majoritar al fabricii de hârtie este omul de afaceri Constantin Isvoranu.

Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 146,58 de milioane de lei, cu 3,51% mai mici decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de peste 14% în 2020, aproape dublă faţă de cea din 2019, reiese din analiza Economica.net. Firma a lucrat cu un număr mediu de 301 salariaţi în 2020, în scădere cu peste 50 de oameni faţă de nivelul anului 2019.

Grupul german E.ON controlează cea mai puternică afacere din Mureş pentru al patrulea an la rând.

E.ON Energie Romania SA are cele mai mari afaceri din judeţul Mureş din 2017 până în 2020, arată analizele făcute de Economica.net.
E.ON Energie Romania SA a avut afaceri nete de 4,21 de miliarde de lei în anul 2020, cu 4,96% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Firma intră pe pierdere în 2020, după cinci ani consecutivi în care a avut profit (cu precizarea că anul începând cu care am comparat bilanţurile firmei e 2015). Societatea încheie anul 2020 cu pierdere netă de 5,9 milioane de lei. Firma a avut un număr mediu de 172 de angajaţi în 2020, în scădere cu 23 de oameni faţă de nivelul înregistrat pentru anul 2019.

Neamţ: lider nou. Kober conduce afacerile înregistrate în judeţul Neamţ, surclasând firma TRW Airbag Systems SRL, subsidiara locală a gigantului german de componente auto ZF Friedrichshafen AG, lider al economiei judeţului în 2019 şi în 2018, conform analizelor Economica.net.

Kober e o afacere cu capital integral românesc, deţinută de Vasile şi Mariana Kober.
Kober SRL a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 398,15 milioane de lei, cu 12,38% mai mari decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de 12,77% în 2020, cu peste trei puncte procentuale mai mare decât cea din anul 2019. Kober a lucrat cu un număr mediu de 805 salariaţi în anul 2020, cu 20 de oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Pirelli Tyres Romania, deţinută de italienii de la Pirelli, liderul economiei din Olt pentru al doilea an consecutiv.

Pirelli Tyres Romania este deţinută de compania multinaţională Pirelli Tyre SPA din Milano.

Pirelli Tyres Romania, care operează fabrica de anvelope din Slatina, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 2,53 de miliarde de lei, cu 9,36% mai mici decât cele din 2019. Firma a avut marjă de profit net de 2,79% în anul 2020, în creştere uşoară faţă de cea din anul 2019. La fabrica Pirelli au lucrat, în medie, 3.794 de oameni în anul 2020, cu 41 de persoane în plus faţă de valoarea anului 2019.

Nemţii de la Lidl au cea mai prosperă afacere înregistrată în Prahova, pentru al patrulea an la rând.

Lidl Discount SRL, care operează magazinele Lidl, a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 12,86 de miliarde de lei, cu 31,72% mai mari decât cele din 2019, reiese dintr-o statistică Economica.net. Lidl a avut marjă de profit de 5,88% în anul 2020, cu 0.85 puncte procentuale mai mare decât cea realizată în anul 2019, arată analiza Economica.net.

  • Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Compania Lidl este prezentă în 32 de țări și în prezent operează aproximativ 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice.

Lidl ocupă locul al treilea în topul retailerilor alimentari care au angajat cei mai mulţi oameni în primul an al crizei Covid-19, potrivit unei analize publicate de Economica.net la acest link.

Silcotub, controlată de Tenaris, o multinaţională cu sediul la Luxemburg, are cele mai mari afaceri din judeţul Sălaj din 2017 până în 2020.

Producătorul de ţevi din oţel fără sudură Silcotub este liderul afacerilor din Sălaj din 2017 încoace.
Silcotub SA este subsidiara din România a companiei multinaţionale Tenaris, cel mai mare producător de ţevi din lume. Tenaris este controlată de compania italiano-argentiniană Techint.
Silcotub SA a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 1,65 de miliarde de lei, cu peste 30% mai mici decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit de 7,76% în anul 2020, cu peste două puncte procentuale mai mică decât cea din anul 2019, arată analiza Economica.net. La Silcotub au lucrat, în medie, 1.479 de oameni în cursul anului 2020, în scădere cu 260 de persoane faţă de nivelul indicatorului din 2019.

Holdingul elveţian Autonet Group are cea mai mare afacere din judeţul Satu Mare din 2017 încoace.

Retailerul de piese auto Autonet Import are cele mai mari afaceri din Satu Mare în perioada 2017 – 2020, arată analizele făcute de Economica.net despre acest subiect.
Autonet Import SRL, deţinută de Autonet Group Holding din Elveţia, a avut afaceri nete de 1,34 de miliarde de lei în anul 2020, cu 11,5% mai mici decât cele realizate în anul 2019.
Firma a avut marjă de profit net de 2,45% în anul 2020, cu aproape un punct procentual mai mică decât cea din anul 2019, reiese din analiza Economica.net. La Autonet Import au lucrat, în medie, 1.150 de oameni în cursul anului 2020, în scădere cu 193 de oameni faţă de numărul înregistrat în 2019.

Romgaz SA, controlată de statul român, are cea mai bănoasă afacere înregistrată în judeţul Sibiu, din ultimii patru ani, arată analizele Economica.net.

Producătorul de gaze Romgaz a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 3,92 de miliarde de lei, cu 20,28% mai mici decât cele realizate în anul 2019. Compania a avut marjă de profit net de 32,57% în anul 2020, cu peste 11 puncte procentuale mai mare decât cea din 2019, reiese din analiza Economica.net. Romgaz a avut un număr mediu de 5.531 de salariaţi în 2020, cu 13 în plus faţă de numărul din 2019.

Austriecii de la Egger Romania au cea mai mare afacere din judeţul Suceava pentru al patrulea an consecutiv, reiese din analizele Economica.net.

Egger Romania SRL operează fabrica de plăci de PAL brut şi melaminat din Rădăuţi. Firma a realizat afaceri nete de 1,45 de miliarde de lei în anul 2020, cu 8,32% mai mici decât cele realizate în 2019.
Egger Romania SRLa avut marjă de profit net de 4,45% în anul 2020, cu peste un punct procentual mai mare decât cea realizată în anul 2019, arată calculele făcute de Economica.net. Firma a lucrat cu un număr mediu de 781 de salariaţi în anul 2020, cu trei oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.

Lider nou în Teleorman: Autocora SRL, afacere cu capital integral românesc.

Koyo Romania, divizia locală a producatorului japonez de rulmenţi Koyo, a avut cele mai mari afaceri din Teleorman în perioada 2017 – 2019 inclusiv, reiese din analizele făcute de Economica.net.
În 2020, liderul afacerilor din judeţ e Autocora SRL, potrivit datelor obţinute de Economica.net de la ONRC.

Autocora SRL a avut afaceri nete de 342,55 de milioane de lei în anul 2020, cu 5,93% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 3,86% în anul 2020, cel puţin dublă faţă de cea din anul 2019. Autocora a lucrat cu un număr mediu de 41 de angajaţi în 2020, cu 5 oameni în plus faţă de nivelul anului 2019.
Autocora SRL e deţinută de Danel Dinu din Alexandria, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.

Lanţul de magazine Profi, deţinut de fondul de investiţii Mid Europa Partners, cea mai prosperă afacere din Timiş în ultimii patru ani.

Profi Rom Food, care operează lanţul de magazine Profi, e liderul afacerilor din Timiş pentru al patrulea an consecutiv, arată analizele Economica.net.
Profi Rom Food SRL a avut afaceri nete de 8,83 de miliarde de lei în 2020, cu 21,64% mai mari decât cele înregistrate în anul 2019.
Firma care operează magazinele Profi merge în pierdere din anul 2018 încoace. Profi a încheiat anul 2020 cu pierdere netă de peste 124 de milioane de lei, de peste trei ori mai mare decât cea din anul 2019, arată bilanţurile firmei, comparate de Economica.net.

Profi, poziţia a doua în topul retailerilor alimentari care au angajat cel mai mult în 2020 – analiză Economica.net.

Cea mai mare afacere din Vaslui – Plantagro Com SRL, pentru al patrulea an consecutiv. Firma e fondată de doi antreprenori români din Vaslui, arată datele comunicate de ONRC pentru Economica.net.

Plantagro-Com SRL a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 414 milioane de lei, cu 18,27% mai mici decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 1,52% în 2020, în scădere uşoară faţă de cea din anul 2019, reiese din analiza Economica.net. La firmă au lucrat, în medie, 155 de oameni în 2020, faţă de 152 de persoane în anul 2019.

Plantagro-Com SRL este deţinută, în părţi egale, de Nechifor Constantin şi Şerban Daniel Nicolae, ambii din Vaslui, potrivit datelor obţinute de Economica.net de pe portalul de profil Termene.ro.

Vel Pitar, cea mai mare afacere din judeţul Vâlcea în 2020 şi în 2019, reiese din datele obţinute de Economica.net de la ONRC.

Acţionarii firmei Vel Pitar sunt: fondul de investiţii Broadhurst Investments Limited din Nicosia, cu 99.8282% din acţiuni şi SPV Investis Imob SA, cu restul acţiunilor.
Vel Pitar a avut afaceri nete de 556,37 de milioane de lei în anul 2020, cu 9,26% mai mari decât cele realizate în anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 13,87% în 2020, cu peste cinci puncte procentuale mai mare decât cea obţinută în anul 2019, reiese din analiza Economica.net.
La Vel Pitar au lucrat, în medie, 2.148 de oameni în anul 2020, în scădere cu 121 de oameni faţă de numărul din 2019.

Annabella e o afacere cu capital integral românesc, deţinută de Dorina şi Dan-Constantin Mutu din Vâlcea, cea mai prosperă firmă înregistrată în Vrancea, arată analiza Economica.net.

Asociaţii firmei au decis în martie 2020 schimbarea sediului social al societăţii din Râmnicu Vâlcea în comuna Suraia din Vrancea.
Amintim că Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de hârtie igienică, carton ondulat şi ambalaje din carton din România, controlat de SIF Banat – Crişana, a fost liderul economiei din Vrancea între 2017 şi 2019 inclusiv, au arătat analizele Economica.net.
Annabella SRL a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 346,44 de milioane de lei, cu peste 9% mai mare decât cea realizată în anul 2019. Firma a avut marjă de profit net de 4,28% în anul 2020, în creştere uşoară faţă de cea obţinută în anul 2019. La Annabella au lucrat, în medie, 979 de oameni în 2020, cu 23 de persoane în plus faţă de numărul înregistrat în anul 2019.

Precizare
Din analiză lipseşte liderul economiei din Tulcea.
Şantierul naval Vard Tulcea, care a avut cele mai mari afaceri din Tulcea în 2019, nu a depus încă bilanţul la Finanţe pentru anul 2020. Vom stabili liderul judeţului îndată ce vor fi disponibile informaţiile amintite mai sus.

The post Firmele cu cele mai mari afaceri în judeţele în care sunt înregistrate; antreprenorii români „câştigă” două judeţe de la investitorii străini, în anul crizei Covid-19 – analiză appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code