Economice

Fostul șef al Romgaz vorbește despre situația reală a resurselor României. Adrian Volintiru: România nu e nici pe departe „Bonanza” pe care vor să o fure străinii. Avem resurse limitate, iar politicienii merg prea repede după fentă

România nu este în niciun caz acel paradis al resurselor care atrage companiile străine, iar proiectele desfășurate în zona de minerit sunt din ce în mai des adevărate „țepe” folosite de investitori neserioși pentru a își crește cotația la Bursă, crede Adrian Volintiru, Director General Romanium Metal și fost director al Romgaz. În opinia acestuia, lucrurile stau cu atât mai rău cu cât politicienii cad din ce în mai ușor în plasa acelor investitori fără un istoric important în domeniu. Dacă la acest tablou adăugăm și birocrația excesivă și procedurile mult prea lungi și complicate pentru obținerea licențelor de exploatare a resurselor obținem un peisaj cât se poate de trist al industriei miniere din România, consideră Volintiru. Vă prezentăm în continuare un interviu cu fostul președinte AVAS și director Romgaz, în care acesta vorbește atât despre planurile companiei pe care o conduce acum cât și despre starea actuală a mineritului în România. Volintiru are o experiență de peste 25 de ani în domeniul energiei, dar și în administrație, fiind pe rând manager în  Rompetrol, director de fabrică, președinte AVAS, secretar de stat și director al Romgaz.

AICI despre Romanium Metal, compania axată pe metale rare condusă de Adrian Volintiru

Vedem cum, în contextul regional, politica UE privind exploatarea resurselor, fie ele de hidrocarburi sau minerale, se schimbă accelerat. Comisia Europeană revine asupra utiilizării cărbunelui, gazul rămâne combustibil de tranziție energetică. Mai mult, se anunță investițiii mari la noi în producerea de baterii și elemente componente de baterii, care necesită tot felul de minereuri. Prețurile de bursă ale metalelor urcă întruna. Cum poate folosi România această oportunitate, ce face firma dumneavoastră. pentru a beneficia de fereastra de oportunitate?

Firma noastră este una din putinele firme cu capital integral străin, în cazul nostru canadian, care este prezentă și activă în sectorul resurselor minerale din România, unde am investit milioane de dolari în prospecțiuni și explorări în diverse zone din țară, în ultimii patru ani. Structura birocratică și lipsa de suport a autorităților de profil din România îndepărtează rapid investitorii străini din industria mineralelor. Datorită managementului firmei noastre care întâțelege și dorește să colaboreze cu autoritățile competente la toate nivelele, am avut disponibilitatea de a continua să investim în România în ideea că lucrurile se vor îmbunătăți în viitorul apropiat.

 

Descrieți pe scurt situația din mineritul românesc? Unde eram în 1989, unde suntem acum, care este perspectiva pe termen scurt și mediu?

România, dupa cum știm cu toții are o tradiție milenara in mineritul de substanțe solide. În 1989 era cea mai intensivă industrie din țară cu peste 300,000 de oameni care lucrau sub o formă sau alta în domeniu. Multe s-au schimbat de atunci. În primul rândd experimentul social implementat de către sistemul comunist( hai sa angajăm oamenii aici în loc să-i lăsăm să „taie frunze la câini”). Acest concept a fost inlocuit de cel al profitabilității și de cerințele mai noi, de când am devenit membru UE, de a respecta metodologiile vis-a-vis de poluare și de protecția mediului. Toate aceste schimbări dramatice au dus la dispariția aproape totală a mineritului de substanțe minerale utile în țara noastră.

Mai important, cei care știu și înțeleg cum merg lucrurile în mineritul la nivel mondial, au înțeles că România nu este nici pe departe Bonanza pe care vor sa o fure străinii. România are depozite mici cu resurse recuperabile, prea mici pentru a fi de interesul marilor jucători la nivel mondial, sau are resurse mari pe hârtie dar care nu pot fi niciodată recuperate în mod eficient si profitabil, nemaivorbind de dezastrul ecologic pe care le-ar provoca astfel de „experimente” (vezi poezia fără sfârșit Roșia Montană).

 

 

Există interes pentru România în ceea ce privește exploatarea pe scară largă a resurselor minerale, dincolo de cărbune? În mare, de ce rezerve dispune România care să fie valorificabile comercial în lumea lui 2022? Care sunt, în contextul actual, cele mai valoroase minereuri de care România dispune si de ce?

În ceea ce privește gazele naturale, România este încă într-o poziție privilegiată, mai ales în contextul actualei crize. În mod normal, România are posibilitatea, astăzi, să extraga 11-12 miliarde metri cubi anual, ceea ce asigură circa 90% din necesarul de consum al țării noastre. Din păcate, în ultimul an, atât declinul natural al rezervelor, cât și lipsa unor investiții focusate în zona de prospecțiuni și explorare a gazelor naturale, au creat o dependență de până la 20% de importuri. Astfel, investițiile în zăcământul Caragele Deep, în zona Poduri-Moinești, dar și off shore în Marea Neagră devin imperative în acest moment.

Din punctul de vedere al explorării/exploatării metalelor, România nu are la ora asta nici un depozit care să genereze un proiect la scară largă, si proiectele mici, chiar dacă ar fii comasate nu prezintă interes pentru nici un investitor extern serios în domeniu. Ca și în cazurile multiple din trecut, apar tot felul de oportuniști, care, profitând de lipsa de experientă a politicienilor noștri, vin și promit tot felul de lucruri în schimbul semnării unor Memorandumuri care nu duc nicăieri în Romania, dar care sunt valoroase pentru creșterea prețului acțiunilor firmelor lor.  Fără să dau nume, lucrurile acestea se întâmplă cu o frecvență mai mare în ultimul timp, dar politicienii nu mai sunt cei care au fost, se duc după fentă mai usor…

 

Cum se poate închide , în România, cercul exploatare resursă – concentrat – produs finit? Avem fonduri disponibile în PNRR, sau orice alt fel de programe externe, pentru așa ceva?

 

Existența acestor fonduri, coroborată cu decizia Comisiei Europene de a reconsidera gazul ca și element de tranziție, ridică iar oportunitatea dezvoltării unor proiecte energetice și petrochimice de mare însemnătate…. Ma refer aici la investiția promovată de Romgaz la nivelul anului 2019 în fabricarea de metanol, dar și la investițiile energetice de înlocuire a unor capacități depasite din punct de vedere fizic și moral ( Iernut, Mintia, Halanga, Govora, Constanța, Galați, samd).

Teoretic sunt fonduri, practic nu există cunoștințe, interes la nivel de strategie națională și nu în ultimul rând nu mai există specialiști. Cei care sunt considerați de către autoritățile și politicienii români ca fiind mari specialiști în domeniu, sunt de foarte mult timp depășiți de realitatea la nivel global, și acest lucru încetinește sau în multe cazuri deraiază proiecte și resurse importante.

 

Ce ar putea face statul ca să atragă cat mai mulți investitori în domeniu?

Primul lucru pe care trebuia sa-l facă statul român încă de acum 2 ani, este cel de simplificare a procesului de emitere a permiselor de prospecțiune și licențelor de explorare. Trebuie înțeles că aceste activități nu fac decât să crească gradul de cunoaștere a resurselor minerale din subsolul țării, nu vindem nimic nimănui, ci folosim banii investitorilor privați, români sau străini să îmbunătățim informațiile despre resursele patriei, în același timp reușind să păstrăm proprietatea acestor informații.

Un simplu exemplu, ultima rundă de eliberare a licentelor de explorare pentru resurse minerale solide întărzie de doi ani de zile, întarziere care blochează căteva zeci de proiecte care ar aduce milioane de dolari în investiții imediate, nemaivorbind de sumele pe care Agenția din domeniu le-ar colecta din taxe și redevențe. Este cel puțin frustrant pentru investitorii care, ani de zile, investesc în cercetare, în efectuarea de studii și lucrări și în plata salariilor, asteptând parcă la nesfârșit o finalitate pozitivă a eforturilor lor investiționale.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code