Economice

Franța strânge dovezi cu privire la crimele de război comise de Rusia în Ucraina. Zelenski se aşteaptă la o reacție globală decisivă după atacul rușilor asupra gării din Kramatorsk – Război Ucraina LIVE TEXT ziua 45

Război Ucraina – Ziua 45

Trei autoturisme au explodat după ce au trecut peste mine amplasate în localitatea Borodianka

Trei autoturisme au explodat după ce au trecut peste minele terestre amplasate pe raza localităţii Borodianka de militarii ruşi, a declarat, pentru Agerpres, primarul oraşului, Gheorghi Ierko.

Acesta precizează că prezenţa minelor reprezintă, în momentul de faţă, cel mai mare pericol pentru populaţie.

„Pe noi ne preocupă să curăţăm oraşul şi să deminăm, că acesta este cel mai mare pericol acum. În trei ore am ridicat trei automobile care au trecut peste locuri minate şi acum 15 oameni lucrează la asta şi ne mai vin încă patru brigăzi”, a afirmat Ierko.

Pe raza localităţii au fost identificate, de asemenea, cantităţi importante de muniţie neexplodată sau neutilizată de forţele militare ruseşti.

Oraşul s-a aflat sub ocupaţia armatei ruse o lună, timp în care circulaţia persoanelor în localitate era interzisă. Pe timpul ocupaţiei, zeci de blocuri, dar şi sute de case din oraş au fost bombardate, iar populaţia a fost supusă unor torturi inimaginabile sau a fost ucisă. Autorităţile estimează că atacul armatei ruse s-ar fi soldat cu zeci sau chiar sute de morţi, însă numărul exact va fi stabilit ulterior. Forţele ruse s-au retras din nord-vestul Kievului în această săptămână.

Zelenski se așteaptă la un răspuns global decisiv după atacul cu rachete rusesc asupra gării din Kramatorsk

Preşedintele Volodimir Zelenski se aşteaptă la o reacţie decisivă din partea comunităţii internaţionale după atacul forţelor ruse asupra gării din Kramatorsk, soldat cu uciderea a peste 50 de persoane, transmite dpa. relatează Agerpres.

„Ne aşteptăm la o reacţie globală puternică la această crimă de război”, a spus vineri preşedintele ucrainean în mesajul său video zilnic.

El a reiterat solicitările privind impunerea unui embargo energetic complet asupra Moscovei şi pentru ca băncile ruse să fie complet excluse din finanţele internaţionale.

Exporturile de energie reprezintă o parte importantă din profiturile Rusiei şi determină conducerea de la Moscova să creadă că lumea va ignora crimele de război ale armatei ruse, a mai spus preşedintele Zelenski.

Autorităţile ucrainene afirmă că 52 de persoane au fost ucise şi 109 au fost rănite într-un atac cu rachetă asupra gării din oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei, unde mii de oameni aşteptau să fie evacuaţi. Moscova a negat orice responsabilitate.

Liderul de la Kiev a mai declarat că apreciază disponibilitatea UE de a oferi sprijin financiar şi tehnic pentru documentarea şi investigarea crimelor comise de forţele ruse în Ucraina.

În prezent, UE plăteşte aproximativ 15 milioane de euro pe zi pe cărbune, aproximativ 400 de milioane pe gaz şi 450 de milioane pe petrol din Rusia, potrivit think tank-ului Bruegel, cu sediul la Bruxelles.

 

Franța strânge dovezi cu privire la crimele de război comise de Rusia în Ucraina

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri că Franţa strânge dovezi despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina, unde abuzurile împotriva civililor sunt negate de Moscova, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Chiar şi cu măsurile maxime de precauţie pe care le iau” în calitate de şef al statului,”pot spune că acestea sunt crime de război ale ruşilor”, a spus Emmanuel Macron pe reţeaua de socializare Brut, adăugând că jandarmi şi magistraţi francezi au fost trimişi pentru a-i ajuta pe ucraineni să stabilească faptele.

„Toţi am fost şocaţi şi bulversaţi, revoltaţi de imaginile din Bucea pe care le-am văzut în urmă cu câteva zile, astăzi la Kramatorsk, pe care le-am văzut la Mariupol, la Harkov” şi „din păcate pe care le vom descoperi în multe alte oraşe”, a spus Emmanuel Macron.

Potrivit acestuia, „serviciile franceze, împreună cu altele, au reuşit să demonteze minciuna statului rus care a constat în a spune că nu Rusia” a comis abuzuri împotriva civililor în mai multe oraşe ucrainene.”Vreau să adunăm dovezile”.”Şi aşadar, am trimis jandarmi şi magistraţi să coopereze pentru a ajuta (…) să strângă dovezi privind vinovăţia soldaţilor ruşi şi despre identitatea acestor soldaţi ruşi”, a adăugat el.

„Am putut demonstra, prin imagini din satelit, că a fost vorba de armata rusă atunci când aceasta era prezentă”, a spus preşedintele Franţei, fără a preciza la ce oraş se referă.

Potrivit acestuia,”războiul pe care Rusia a hotărât să îl declanşeze împotriva poporului ucrainean şi-a schimbat natura în ultimele zile din moment ce este clar că aceştia au decis, în mod evident, să desfăşoare operaţiuni împotriva civililor într-un mod metodic, cu scene de violuri care sunt documentate, cu atrocităţi” la adresa civililor.

Emmanuel Macron doreşte aşadar ca Franţa să ajute justiţia ucraineană „dacă este parţial împiedicată, să meargă în faţa Curţii Penale Internaţionale, astfel încât să existe judecată”.

Cel puţin 50 de persoane, inclusiv cinci copii, au fost ucise şi aproximativ 100 au fost rănite vineri într-un atac cu rachete asupra gării din Kramatorsk. Moscova a negat imediat că este responsabilă pentru acest atac, spunând că nu are tipul de rachetă care a fost folosit şi acuzând Kievul că a pus la cale acest atac pentru a-i împiedica pe civili să fugă. Preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat un „rău fără limite” dezlănţuit de Rusia.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a calificat acest bombardament drept o „crimă împotriva umanită

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code