Economice

Germania, SUA, Franţa, Italia şi Regatul Unit şi-au exprimat hotărârea ca suveranitatea Ucrainei să fie respectată. SUA sunt pregătite şi să îşi sporească prezenţa militară în Europa de Est

În contextul în care Rusia este acuzată că pregăteşte un atac asupra vecinului său ucrainean, preşedintele Emmanuel Macron şi ceilalţi patru şefi de stat şi de guvern şi-au „exprimat angajamentul de a acţiona pentru menţinerea păcii şi securităţii în Europa”, a informat preşedinţia franceză după încheierea convorbirii telefonice dintre cei cinci lideri.

Aceştia au reamintit necesitatea ca Rusia să se angajeze din nou în negocieri cu Ucraina în cadrul formatului Normandia, sub egida Franţei şi Germaniei.

Această coordonare diplomatică a avut loc în ajunul videoconferinţei dintre preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin pe această temă şi după avertismentul de luni al Casei Albe care a declarat că este gata să reacţioneze împotriva Moscovei în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei.

Pe lângă ameninţarea cu impunerea de sancţiuni economice, SUA sunt pregătite şi să îşi sporească prezenţa militară în Europa de Est în cazul în care Rusia atacă Ucraina.

Un înalt oficial american a declarat vineri pentru Washington Post că Rusia se pregăteşte să lanseze o ofensivă la începutul anului 2022 la care ar urma să participe 175.000 de soldaţi.
Moscova a negat în repetate rânduri orice intenţie belicoasă şi a acuzat ţările occidentale că înmulţesc provocările.

Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuţi de Rusia. Conflictul, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, a început după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova.

The post Germania, SUA, Franţa, Italia şi Regatul Unit şi-au exprimat hotărârea ca suveranitatea Ucrainei să fie respectată. SUA sunt pregătite şi să îşi sporească prezenţa militară în Europa de Est appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code