Economice

Grupul Nuvias se extinde în Europa de Est prin preluarea NetSafe

NetSafe are peste 15 ani de experiență și deține relații puternice cu furnizorii, noua achiziție permițând companie Nuvias să-și completeze și să-și măreascp portofoliul existent de soluții și servicii tehnologice. În acest mod, grupul reușește să-și extindă acoperirea în: România, Croația, Serbia, Slovenia și Bulgaria.

Expertiza locală și echipa de management ale NetSafe, care au generat dublarea business-ului în ultimii doi ani, vor fi amplificate de diversitatea capabilităților financiare și de serviciile scalabile ale Nuvias, astfel încât compania să își poată alimenta creșterea și accelera dezvoltarea, îmbunătățind experiența clienților atât pentru parteneri, cât și pentru furnizorii din regiune, se specifică în comunicatul transmis de companie.

„Nuvias vede potențialul de creștere și oportunități semnificative pe piața est-europeană. Cu NetSafe avem o platformă pentru un avans considerabil în această regiune. Avem o potrivire foarte puternică în filozofia și abordările noastre față de distribuția specializată cu valoare adăugată, creând o bază solidă pentru o creștere accelerată”, spune Simon England (foto), CEO al grupului Nuvias.

Canalys (companie de analiză și cercetare de piață) estimează că piața de securitate cibernetică și infrastructură IT din Europa Centrală și de Est va crește cu o rată de peste 7% în 2022, având o piață potențială de 4 miliarde de dolari.

„Suntem încântați de următorul nostru capitol, ca parte a Grupului Nuvias. Folosind amploarea și resursele Nuvias, putem oferi valoare adăugată partenerilor și clienților noștri. Este o mare recunoaștere a succesului nostru și deschide un nou capitol către dezvoltarea ulterioară, cu o mulțime de noi oportunități, pe o piață în expansiune”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.

NetSafe va continua să opereze sub brandul existent, ca o companie a grupului Nuvias.

Despre Nuvias

Grupul Nuvias este distribuitor european inovator, cu o creștere rapidă, care dispune de o gamă largă de servicii și soluții inovative, concepute pentru a asigura succesul clienților și pentru a accelera creșterea partenerilor și furnizorilor.

În colaborare cu furnizori de tehnologie de top, Nuvias este specializat în furnizarea de soluții de securitate, agilitate și administrare pentru clienți, de soluții de rețelistică și tehnologie în cloud, printr-un ecosistem de parteneri de înaltă calificare.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code