Economice

Guvernul a aprobat construirea unui stadion cu 12.000 de locuri în Târgoviște

„Obiectivul va fi construit pe o suprafață de 69.559 mp și va avea o capacitate de 12.012 locuri în tribune acoperite, dintre care 254 locuri VIP, 92 locuri pentru mass-media și 68 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. În cadrul ansamblului, vor fi amenajate și un teren de antrenament și o parcare publică supraterană, iar, pentru producerea energiei electrice, vor fi instalate sisteme solare. Stadionul va beneficia de o finanțare de 323.732.000 lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, a declarat MDLPA pe pagina sa oficială de Facebook.

Instituția a mai anunțat că tot în ședința de astăzi, a fost aprobată suplimentarea cu 5.560.369,17 lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare finalizării complexului sportiv din municipiul Alexandria. Obiectivul va avea o suprafață de 15.795 mp și va beneficia de 5.496 locuri pentru spectatori.

„Prin realizarea acestor investiţii, Ministerul Dezvoltării sprijină şi promovează sportul la toate nivelele de reprezentare (internaţional, naţional, regional şi local), iar, după finalizarea construcțiilor și prin organizarea de competiţii sportive, se vor deschide noi oportunităţi în ceea ce priveşte turismul şi industria hotelieră la nivelul celor două localități”, se mai specifică țn comunicatul Ministerului Dezvoltării.

Sursa foto: Facebook.com/MinisterulLucrarilorPublice

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code