Economice

Guvernul francez a anunțat că negocierile privind autonomia Insulei Corsica vor începe în aprilie

Atacul asupra separatistului corsican Yvan Colonna la 2 martie la închisoarea din Arles (sud-estul Franţei), unde executa o pedeapsă pe viaţă pentru participarea sa la asasinarea prefectului de Corsica Claude Erignac în 1998, a reaprins tensiunile dintre stat şi naţionaliştii corsicani.

Manifestaţii violente au avut loc, în special duminică la Bastia când s-au înregistrat 102 răniţi, dintre care 77 în rândul forţelor de ordine, potrivit procuraturii.

La finalul unei vizite de trei zile a ministrului Gérald Darmanin în insulă, vineri a fost semnat un text de către cele două părţi care prevede că procesul de negocieri „va începe la Paris din prima săptămână a lunii aprilie” şi va trebui să fie „încheiat înainte de sfârşitul anului 2022”.

„Sfera sa de aplicare va acoperi toate problemele din Corsica, fără excepţie”, printre care „evoluţia instituţională spre un statut de autonomie care rămâne de clarificat”, a precizat documentul.

„În timp ce ministrul de Interne a confirmat absenţa tabuurilor cu privire la subiectele abordate, a reafirmat, totuşi, două principii intangibile, amintite de preşedintele ţării: Corsica în Franţa şi refuzul de a crea două categorii de cetăţeni”, a continuat textul.

În acest document, Gérald Darmanin se angajează, de asemenea, ca „întregul adevăr să fie aflat asupra împrejurărilor tentativei de asasinare” a lui Yvan Colonna, aflat în comă.

În ceea ce priveşte situaţia lui Alain Ferrandi şi Pierre Alessandri, ceilalţi doi condamnaţi pe viaţă pentru moartea prefectului, se precizează că ridicarea de către premier a statutului lor de deţinut special semnalat (DPS) „deschide acum calea către apropierea promptă în săptămânile următoare de centrul de detenţie Borgo” din Corsica.

„A pune asta în scris este foarte puternic”, a reacţionat pentru AFP un consilier al executivului guvernamental, subliniind că „toată lumea va vedea că va dura câteva zile până când calmul va reveni”.

Trimis pe insulă de preşedintele-candidat Emmanuel Macron, Gérald Darmanin a creat surpriza marţi seară deschizând posibilitatea unor discuţii care ar putea merge până la „autonomie”.

Sursa foto: Wikipedia

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code