După dezvăluirile de pe portalul ziaruldebanat.ro, un număr de 50 de mailuri au sosit la redacție de la diferiți studenți ai facultății de Arhitectură de la Timișoara, dar și o petiție colectivă cu peste 35 de semnături. În general tinerii s-au plâns de un comportament prin care sunt înjosiți de acest cetățean care se pare că dorește să impună propria voință la nivel de regulă în cadrul UPT. Iată câteva din relatările studenților:
Anul 5 a fost un an horror, inca de la primul curs de Tehnologie acesta ne-a zis in mod direct sa iesim din bula noastra de autisti, ca seful de an este incapabil si incompetent si ca nu isi da seama cum acesta ii manipuleaza pe colegi sau pe cadrele didactice, jigniri care consider ca nu ar fi fost necesare. Pe langa ca are un comportament iesit din comun, acesta face regulile in facutate cum doreste, modifica date de predare, iti impune ca daca vrei sa treci seminarul lui trebuie sa ia 100% prezenta la seminar, cu toate ca in regulament spune 2/3 din numarul total. Am patit sa faca discriminari pentru alegerile facute….
Interactiunea cu domnul Harta a fost si este una dintre cele mai traumatizante si neplacute experiente in cadrul facultatii de Arhitectura. Seminarul din anul 2 si 3 de finisaje a fost foarte stresant, si nu neaparat din cauza materiei in sine, pe care o consider de alfel foarte importanta, ci deoarece domnul profesor ne cerea lucruri destul de dificile in cadrul seminarului, avand in vedere nivelul de cunostinte ce-l aveam l-a momentul respectiv….
Am fost înjurată și înjosită în fața tuturor colegilor. M-a făcut autistă și inaptă…
..
Sunt câteva dintre mărturiile pretinșilor studenți a căror identitate avem sarcina deontologică să o protejăm. Analizând materialul probator testimonial și coroborând cu probele strânse de redacție și de ziaruldebanat.ro, redacția de trust constată următoarele:
Starea de fapt expusă de redacție în portalul ziaruldebanat.ro este confirmată. Apare descoperită o nouă faptă de natură penală și nu este nici din culpă și nici din neglijență. Consultând o echipă de juriști ajungem la concluzia că studenții care au plătit taxe la materiile unde mai sus numitul este titular, sunt escrocați. Studenții plătesc taxe pentru a avea acces la curs fără să existe varianta de filtre sau erori. Ori în cauză funcționarul acesta posibil că taie accesul la platformă cum dorește, sau mai grav, impune o platformă defectuoasă ca unic canal de comunicare cu studenții. Este în fapt o escrocherie unde civilmente este implicată fără voință de decizie, chiar o unitate de stat și anume Facultatea de Arhitectură. De asemenea studenții nu au plătit taxe pentru o formă mixtă de învățământ on-line ci o formă de învățământ prevăzută de legea statului român. Ei sunt escrocați, pentru că acest funcționar public deturnează materia plătită într-o formă de învățământ neconformă (on-line pe o platformă moodle negerantată de nimeni). Iată de ce abuzul în serviciu de care vorbim acum este cu consecințe deosebit de grave, pentru că afectează funcționarea unei unități de stat. Nu comentăm declarațiile studenților care susțin că li s-a cerut mită, deoarece nu am putut proba material pe lângă suportul testimonial (interceptările audio realizate de ziaruldebanat.ro nu surprind solicitări de luare de mită, ci doar declarațiile unor pretinși studenți susțin acest detaliu, ceea ce incidă după părerea noastră deocamdată principiului in dubio pro reo, iar atunci când funcționează dubiul proliferarea unor acuzații fără suport minim factual probatoriu ar fi incompatibilă chiar cu statutul de student sens în care vă rugăm dragi cititori să nu ne mai trimiteți relatări fără probatoriu minim), totuși infracțiunea de abuz în serviciu este dovedită dincolo de orice dubiu.
Ministerul Educației promite măsuri ferme și că vor lua sancțiuni și măsuri dure dacă va exista o plângere colectivă a studenților. Deja aceasta există. Redacția nu va pune un verdict asupra pasivității facultății deoarece există șansa ca însuși decanul Facultății de Arhitectură să dispună măsura desfacerii contractului de muncă al acestui profesor sau alte măsuri, profesor care impunând unic canal de comunicare o platformă negarantată de nimeni și nimic impune escrocarea studenților, estorcarea lor prin abuzurile lui și comportamentul deraiat, iar un abuzator nu are ce căuta titular într-o funcție publică. Faptele nu se mărginesc la măsuri administrative, ci probabil vom vedea și procurori DNA acționând la un moment dat.
Dacă o asemena situație ar fi apărut aici în Germania, a doua zi funcționarul respectiv nu mai putea intra în instituție. Vom privi pentru început cu încredere că și acolo în România se va face dreptate chiar de la primul nivel administrativ fără a se da răspunsul clasic prin care instituția își apără coruptul. Solicităm public un răspuns DNA și Universitatea Politehnica din Timișoara prin care să ni se arate și să se precizeze măsurile luate.
Până la pronunțarea unei sentințe definitive de condamnare numitul Hârța Marius se bucură de prezumția de nevinovăție. Cu toate acestea, fapta de discriminare a fost dovedită dincolo de orice dubiu, numărul mare de studenți semnatari ai unei petiții colective reliefează că nu au avut loc mediatizări ale unor neadevăruri, ci asistăm la o situație deosebit de gravă scăpată de sub control, iar statul trebuie să intervină. La acest moment articolul 16 din Constituție este abrogat prin lăsarea libertății domnului Hârța de a discrimina.
În situația în care dexistă o nemulțumire funcționărească asupra demersului nostru și suntem chemați pe la vreo instanță română (lucru imposibil căci nu avem noi redactorii cetățenie română chiar dacă vrbim și scriem cu acuratețe corectați și ajutați de materiale AI), amintim că se impune respingerea cererii de chemore în judecutä ca fiind nefondatä; in temeiul art. 453 Cod proc. civ., cu obligarea reclamantului Ia plata chettuielilor de judecatä. in temeiul art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 411 alin. I pct. 2 Cod Procedurä Civilä.
Avand in vedere urmätoarele:
Astfel cum a fost reținut inclusiv de jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5681/2019, un asemenea capăt de cerere în care starea de fapt ce rezidă din mijloace specifice sau materiale de probă să facă obiectul unei răspunderi delictuale, nu este reglementat de prevederile legale: apărare. Considerăm că în speță publicarea articolelor noastre este pe deplin justificată de libertatea de exprimare, regăsită în cuprinsul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: „Orice persoană are dreptul Ia libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fătă a fine seama de frontiere.” În consecință: nu pot fi primite argumentele contrare conform cărora libertatea de exprimare a presei trebuie exercitată fără a leza în nici un fel demnitatea sau dreptul Ia imagine, acestea fiind: drepturi relative care în anumite condiții, astfel cum vom argumenta in cele ce urmează, pot suporta ingerințe. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia conflictului dintre dreptul Ia viață privată și deminate și libertatea de exprimare sub aspectul existenței unei fapte juridice ilicite, a conturat prin jurisprudența sa mai multe principii.
Libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare altor persoane și permite chiar și o doză de exagerare în expunerea informațiilor/opiniilor de interes public, însă materialul prezentat de ziaruldebanat.ro și ziardestiri.ro nu cuprinde nici o exagerare ci doar interpretări ale unor probe strânse în demersul jurnalistic. Presa are un rol central în orice societate democratică, având dreptul, dar și obligația, de a comunica cetățenilor orice,informații de interes public, aspect confirmat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lingens contra Austriei și cauza Cornelia Popa contra România. Astfel, s-a reținut că presa are, pe lângă rolul de a informa cetățenii, și rolul de a veghea Ia respectarea tuturor regulilor democrației’, acesta fiind un motiv suplimentar pentru care se conferă jurnaliștilor o libertate de exprimare mai largă. În concret, Curtea a reținut cu prilejul cauzei Cornelia Popa contra Romôniei că „Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condifiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvôltórii fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 par. 2, aceasta este valabilă nu numai pentru sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci pentru cele care lovesc, șochează sav neliniștesc: aceasta este dorința pluralismului; toleranței și mentalității deschise, fără de care nu există societate democratică…. în acest context, expresiile folosite de reclamantă în articolul său cu privire Ia judecătorul C. C nu pot fi considerate, potrivit Curții, drept afirmații în mod deliberat calomnioase, ci drept echivalentul unei libertăți jurnalistice ce include și posibila recurgere Ia o anumită doză de exagerare chiar de provocare.
Totodată, în cauza Savifchi contra Moldova, un jurnalist a publicat un articol într-un ziar prin care a fost criticată vehement acțiunea unui polițist cu ocazia unui accident rutier, fiind obligat Ia plata unor daune morale pentru prejudiciul de imagine adus polițistului, Cu această ocazie Curtea a statuat că „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăfi democmtice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri (cauza Dalban contra României, cauza Prager și Oberschlick contra Austriei, ș.a.) că jurnaliștii au dreptul, în exercițiul libertății de e primare, de a uza de o anumită doză de exagerare și chiar provocare cu privire Ia judecățiile pe care le emit, fără a fi ținuți să Ie demonstreze realitatea. În acest caz, contrar susținerilor reclamantului care să zicem că ar fi școala sau doamna dirigintă, sunt edificatoare considerentele Curții expuse în cauza Dalban contra României, conform cărora „este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității
2. Mai departe, în exprimarea informațiilor și judecăților de valoare, jurnaliștii NU sunt ținuți să facă dovada adevărului absolut, fiind suficient să existe o minimă bază factuală pentru publicarea acestora. Ori urmărind editorialele expuse chiar ca „editoriale” la ziaruldebanat.ro și aizrdestiri.ro există o bază probatorie similară unui proces. Acest principiu a fost conturat în jurisprudența CEDO (cauza Pauliukienę și Pauliukas contra Lituaniei) și se justifica din perspectiva roiului de „câine depază al democrației” care nu poate fi subminat (cauza Badet Tromsg and Stensaas). Precizăm în acest sens că în jurisprudența sa, Curtea Europeană. a statuat în nenumărate rânduri importanța protejării libertății de exprimare a jurnaliștilor în prezentarea unor subiecte de interes general, atâta timp cât aceștia denotă bună credință în demersurile lor.
3. Pentru libertății de exprimare a presei, este imperios necesar ca instanța să rețină că această măsură este necesară într-o societate democratică.
4. În jurisprudența sa recentă, Curtea a reținut că măsura cenzurării libertății de exprimare a presei este cu atât mai puțin justificată în ipoteza în care informațiile au fost prezentate într-o manieră care permite desfășurarea unei dezbateri publice, cum de exemplu sunt aceste comentarii la articol, unde observ că sunt admise și cele contrare. Astfel, arătăm că în cauza Predescu c, România, în care CEDO a dat câștig de cauză jurnalistei Feri Predescu care a prezentat într-o emisiune televizată, în direct activitățile ilegale desfășurate de primarul Constanței, Radu Mazăre. Curtea a reținut că este esențial de reținut că jurnalista și-a exercitat în mod legal dreptul Ia libertatea de exprimare, expunându-și propriile opinii cu privire Ia reclamant, întrucât formatul emisiunii permitea și spectatorilor sau chiar reclamantului să participe Ia dezbatere. Totodată, facem trimitere și Ia cauza Axel vs. Springel, în care CEDO a stabilit criteriile ce trebuie avute în vedere Ia analiza în balanță a dreptului Ia viață privată și a dreptului Ia liberă expŕimare.
Cu privire Ia articolul publicat incident , opinăm în sensul că acesta a fost publicat cu respectarea principiilor mai sus conturate și că nu poate fi reproșat nimic din punct de vedere al desfășurării activității jurnalistice, precizăm aici că Ia informare al publicului cu privire Ia aceste aspecte de interes general este o componentă a libertății de exprimare reglementată de art. 10 CEDO („orice persoână are dreptul Ia libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei’). În mod evident, unul din scopurile legitime o presei fiind acela de a transmite informația către publicul larg, folosirea unor expresii mai puțin riguroase au ca unic scop captarea atenției cititorilor, încadrându-se în noțiunea de satiră cu privire Ia persoana reclamantului. Apreciind în mod rezonabil afirmațiile subsemnaților, se constata cu ușurință că acestea sunt forme de exprimare care au un scop firesc și inerent satirei, acela de a provoca și de a transmite. Considerăm că dincolo de a aprecia în concret dacă aceste expresii au avut sau nu menirea să insulte pur și simplu reclamantul, instanța este chemată să statueze efectiv asupra existenței unei forme de discriminare sau atingere a imaginii, demnității,… ținând cont de contextul în care ele sunt utilizate. Astfel cum am arătat anterior, CEDO a stabilit că sunt situații în care chiar și uțilizarea unor termeni violenți este tolerată în cadrul libertății de exprimare a jurnalistului, luând în considerare importanța subiectului de interes general abordat.
Trecând peste elementul bazei factuale, care, așa cum am arătat, este una incontestabilă, cu privire Ia limbajul utilizat, arătăm aici că libertatea presei tolerează un grad de exagerare și provocare prin stilul utilizat, tocmai pentru a-si atinge scopul, acela de a ajunge Ia publicul larg. Apreciem relevante considerentele Curții Europene în cauza Dalban c. România, unde s-a reținut: “Mai mult, Curtea este conștientă de fapta a constat în provocări și stări nereale descrise” . În acest context, dorim să reamintim că informația a fost pusă Ia dispoziția publicului prin intermediul unui limbaj presărat cu anuŕnite artificii lingvistice menite să capteze atenția publicului și să provoace un oarecare suspans. Subliniem că exercițiul dreptului Ia liberă exprimare și în acest caz are o bază factuală solidă, informația nefiind conteștată, iar trimiterile referitoare Ia relația reclamantei cu solistul găsindu-și justificarea în declarațiile publice ale solistului. În ceea ce privește limbajul utilizat învederăm instanței fqptul că libertatea de exprimare este aplicabilă și „informatiilor” ori „ideilor” care ofensează șochează sau iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție care protejează dreptul Ia reputație, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate si să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile (cauza A; c. Norvegiei).
În concluzie, învederăm public: astfel cum rezultă din conținutul articolului, prin acesta se aduce Ia cunoștința publicului larg a unor informații de interes general, care cu câtva timp în urmă a prezentat interes, cel puțin Ia nivel de județ (Timiș). De asemenea, cazul reclamantului a fost arătat și pe alte publicații online și mai mult rezidă din comunicatul public al unei biserici oficiale, subiect cu privire Ia care publicul și-a manifestat întotdeauna interesul. În analiza care se impune privind punere în balanță a dreptului Ia viață privată și demnitate al reclamantului și libertatea de exprimare a publicației, însă nu în calitate de persoane fizice, ci în calitate de jurnaliști. principiilor trasate de jurisprudența CEDO în materie: Libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare a altor persoane și permite o doză de exagerare în expunerea ideilor de interes public. În exprimarea informațiilor și judecăților de valoare, jurnaliștii nu sunt ținuți să facă dovada adevărului absolut, fiind suficient să existe o minimă bază factuală pentru publicarea acestora, deși apreciem că în acest caz există și anchete pe rol ale statului, deci susținerile fiind mai mult decât legitime. Pentru cenzurarea libertății de exprimare a presei, este imperios necesar să se rețină că această măsură este necesară într-o societate democratică. Măsura libertății de exprimare a presei este cu atât mai puțin justificată în ipoteza în care informațiile au fost prezentate într-o manieră care permite desfășurarea’ unei dezbateri publice. cu privire Ia limitele libertății de exprimare a presei, jurisprudența CEDO statuează în sensul că aceasta este valabilă nu numai pentru „informațiile” sau „ideile” ori. considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau neliniștesc. Prin urmare, folosirea limbajului nostru, presărat cu figuri de stil și artificii lingvistice nu dovedește reaua credință a jurnalistului în transmiterea informației sau intenția de a denigra o anumită persoană. Jurnaliștii au dreptul, în exercițiul libertății de exprimare, de a uza de o anumită doză de exagerare și chiar provocare (deși în articolele noastre nu credem că există exagerări fiind foarte obiective) cu privire Ia judecățile de valoare pe care Ie emit, fără a fi ținuți să Ie demonstreze realitatea. O interpretare a oricăror susțineri care vizează informațiile de interes public și pentru protecția publicului larg, poate avea rolul de a descuraja presa de a contribui Ia dezbaterile problemelor de interes public, fundamentale în orice societate democratică.
Toth Erzebeth și Mihai Vidjean