Economice

Înmatriculările de autoturisme noi, din nou în scădere în septembrie

Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că în luna septembrie au fost înmatriculate 8.942 de autoturisme noi, mai puține cu 17,8% decât valoarea de 10.878 unități înregistrată în a noua lună din 2020.

Este demn de remarcat faptul că, după cum o arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), piața auto din România a coborât în septembrie, din nou, sub valorile din anul anterior, la fel cum s-a întâmplat la începutul anului, în ianuarie și februarie. În lunile următoare, din martie până în august înmatriculările din 2021 au fost mai mari decât cele din lunile similare din 2020.

În ciuda reculului din septembrie și grație creșterii majore din august, înmatriculările de mașini noi se mențin totuși în zona pozitivă după primele nouă luni din acest an. Astfel, în total, în perioada ianuarie – septembrie 2021 au fost înmatriculate 88.262 de unități, cu 4,3% mai multe decât în perioada similară din 2020.

Cele mai căutate mărci în primele nouă luni din 2021 au fost Dacia (23.769 unități), Toyota (6.612 unități) și Hyundai (6.513 unități).

The post Înmatriculările de autoturisme noi, din nou în scădere în septembrie appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code