NEWSNET

Economice

Inspectorii ANPC au închis temporar Piața Obor

„În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii”, scrie pe afişul de la intrarea în piaţă.

Inspectorii ANPC au început recent o serie de controale în toată ţara pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu.

Luni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus suspendarea activităţii pe o durată de cel mult șase luni pentru Piaţa Berceni, implicit a tuturor operatorilor economici care activau în interior, fiind retrase definitiv de la comercializare circa 900 kg de produsele alimentare cu deficienţe (preparate din carne şi produse lactate).

Au fost verificaţi 26 de operatori economici şi, în urma acestor acţiuni, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 de lei.

Printre cele mai importante deficienţe constatate în urma controalelor realizate luni în pieţele Sudului, Berceni, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din Capitală precum şi în magazinele din incintele acestora au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice igienizate necorespunzător (cu zone cu rugină); comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice (consistenţă moale, mucegai, lovituri mecanice); nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru preparatele din carne, mezeluri, produse lactate; comercializarea unor produse nesigure; nerespectare condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, a exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolaţii realizate din saci din plastic (la nivelul tavanului); pubele amplasate în vecinătatea imediată sau chiar cu contact cu ambalajele cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe.

The post Inspectorii ANPC au închis temporar Piața Obor appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code